În judeţul Arad, vijeliile și aversele se vor manifesta în localităţile Ususău, Bata, Şiştarovăţ, iar în judeţul Timiş, în localităţile Ohaba Lungă, Brestovăţ, Bara, Secaş.
Cantitățile de apă vor depăși 30 de l/mp. În unele zone în cauză se pot semnala și acumulări de peste 40 de l/mp, potriviti ANM.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și o atenţionare nowcasting COD PORTOCALIU de furtună pentru judeţul Maramureş. Acesta este valabil pentru următoarea oră.
Localitățile vizate sunt: Borşa, Vişeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Moisei, Repedea. În zona de munte de peste cota 1800 metri se vor semnala cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp.
Se vor mai manifesta descărcări electrice frecvente, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.
Potrivit meteorologilor, până la ora 17:30, în judeţul Caraş-Severin (zona de munte de peste cota 1800 m, Zăvoi) și în judeţul Bihor (Cociuba Mare, Şoimi, Olcea, Căpâlna) se vor semnala cantități de apă ce vor depăşi 40 de l/mp, iar aversele vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelie și condiții de grindină.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, conform ANM.
Cod galben de inundații în șase județe
Hidrologii au emis un COD GALBEN de inundații în șase județe, anume - Cluj, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Hunedoara și Arad. Avertizarea este valabilă până la ora 24.00.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), a urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Crişul Alb - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ, Mureş - afluenţii mici aval confluenţă cu râul Strei - amonte S.H. Radna, judeţele Hunedoara şi Arad.
Aceste fenomene se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în bazinele hidrografice ale râurilor: Sebiş - bazin superior (afluent Crişul Alb), Certej, Caian (afluenţi ai râului Mureş).
Din cauza averselor, se pot produce scurgeri importante râurile mici din bazinele hidrografice: Someş - afluenţi aferenţi sectorului aval S.H. Dej - amonte confluenţă cu râul Lăpuş, Crasna - bazin amonte S.H. Supuru de Jos, judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare.
INHGA menţionează că fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Almaş - bazin superior, Sălaj - bazin superior (afluenţi ai râului Someş), Maja - bazin superior (afluent al râului Crasna), potrivit agerpres.