ANM a actualizat avertizările de ploi torențiale, astfel că a emis un Cod roșu de furtuni, valabil începând din 30 iulie, între orele 15:00 – 20:00. Zonele vizate de fenomene precum intensificări puternice ale vântului și instabilitate atmosferică deosebit de accentuată sunt județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor.
Administraţia Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo Cod roşu de vreme rea, astfel că în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor se vor manifesta intensificări puternice ale vântului, înregistrând viteze ce vor depăși 90 - 100 km/h.
Meteorologii au transmis că în aceste zone vor exista și căderi de grindină de dimensiuni medii și mari, dar și averse torențiale, astfel că precipitațiile vor acumula peste 50 l/mp în intervale scurte de timp).
ANM a emis și un Cod galben de furtuni
Meteorologii ANM au emis și un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil sâmbătă, 30 iulie 2022, între orele 12:00 - 22:00. În acest interval de timp se vor manifesta intensificări temporare și accentuate ale vântului, în mare parte a țării.
ANM a anunțat fenomene precum averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar local vijelii și grindină. Cantitățile de precipitații vor trece de 25 - 30 l/mp local și 40 l/mp izolat.
Cod portocaliu de furtuni valabil sâmbătă, 30 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 10:00
ANM a emis și un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vizate fiind regiunile din vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul României, dar și la munte.
Vântul va bate cu rafale de peste peste 70 - 90 km/h, fiind însoțit de vijelii puternice, ploi abundente, dese descărcări electrice și căderi de grindină locale. Cantitățile de apă vor depăși local 40 - 60 l/mp, în intervale scurte de timp ori prin acumulare.
Prognoza meteo, 30 iulie. Val de căldură și disconfort termic ridicat
În prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie se arată o nouă zi caniculară în România. De altfel, instabilitatea atmosferică își va face apariția în mai multe regiuni, în a doua parte a zilei. Atunci se vor înregistra averse torențiale, vijelii, grindină, intensificări ale vântului și descărcări electrice.
În plus, se vor strânge cantități semnificative de apă, local. Sud-estul țării va fi ferit de instabilitatea atmosferică până spre seară, când vor exista condiții de ploaie de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 - 38 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 - 21 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în Lunca Dunării.
Prognoza meteo ANM pentru București
Sâmbătă, 30 iulie 2022, vremea va deveni caniculară în București, acolo unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Disconfortul termic se va menține ridicat, iar cerul va fi senin în prima parte a zilei, dar spre seară vor apărea unele înnorări.
În a doua parte a nopții vor exista condiții pentru ca ploile și descărcările electrice să își facă apariția. Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 35 - 37 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 19 - 21 de grade Celsius.