Cod Portocaliu de Furtună în România. ANM trage un semnal de alarmă

ANM a anunțat un Cod Portocaliu de furtuni, valabil în mai multe județe din România. După o perioadă de caniculă urmează scăderi sesizabile de temperaturi.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Mureş şi un Cod galben în Bistriţa-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, până la ora 7:00, în judeţul Mureş (localităţile: Gurghiu, Gorneşti, Hodac, Brâncoveneşti, Ibăneşti, Deda, Reghin, Batoş, Glodeni, Râciu, Aluniş, Lunca, Petelea, Solovăstru, Breaza, Lunca Bradului, Vătava, Beica de Jos, Răstoliţa, Ruşii-Munţi, Suseni, Voivodeni, Ideciu de Jos, Fărăgău, Stânceni, Crăieşti, Băla, Cozma) se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35 - 40 l/mp, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În localităţile Bistriţa, Feldru, Teaca, Rebrişoara, Dumitra, Livezile, Şintereag, Şieu-Măgheruş, Şieu, Şieuţ, Budacu de Jos, Mărişelu, Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Cetate, Monor, Sânmihaiu de Câmpie, Milaş din judeţul Bistriţa-Năsăud, averse vor depăşi local 25 l/mp şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.