De miercuri, până vineri, vremea va deveni deosebit de rece la nivel național. În plină primăvară calendaristică, iarna nu se dă dusă.
În interval de valabilitate 13 aprilie, ora 16:00 – 16 aprilie, ora 10:00, un val de frig va cuprinde toată țara, anunță meteoromania.
Cod galben de vreme friguroasă la mijlocul lunii aprilie
Fenomenele vizate sunt precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece. Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.
Miercuri şi joi se vor înregistra valori termice maxime de 11-13 grade, anunță vremearomania. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu rafale de 40-45 km/h. Temperaturile minime vor fi de 3-4 grade. Până vineri, la ora 10:00, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ – local 15 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, 30 – 40 l/mp. Miercuri sunt aşteptate averse de ploaie până seara, izolat însoţite de descărcări electrice.
În intervalul menționat, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ - local 15...25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30...40 l/mp. Din după-amiaza zilei de marți și până în seara zilei de miercuri, vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice.
Ninsorile vor cuprinde regiunile de munte, vântul va amplifica frigul
În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă şi ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi şi în cea de joi spre vineri). Pe alocuri şi temporar se va depune zăpada. Trecător, precipitaţii mixte se vor semnala şi în zonele deluroase din restul teritoriului. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, se va depune un strat de zăpadă local consistent şi în special la altitudini de peste 1500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h şi va fi viscol.
Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60...65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.
Citește și Alertă meteo. Ninsoarea și viscolul se întorc cu putere și amenință toată țara