Coaliția de guvernare pregătește rotativa. Nicolae Ciucă își scrie demisia, iar PSD negociază susținerea UDMR în Parlament. Surse

Sursa foto: INQUAM_Photos

Procedura pentru înlocuirea lui Nicolae Ciucă cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, la conducerea guvernului va fi demarată în zilele următoare. Luni, 12 iunie, este de așteptat ca premierul în funcție să vacanteze locul pentru partenerul său Marcel Ciolacu. În aceste ore, politicienii coaliției pun la cale ultimele detalii ale rotativei care ar trebui să se încheie, cu învestirea unui nou guvern, joi.

Procedura pentru înlocuirea lui Nicolae Ciucă cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, la conducerea guvernului va fi demarată în zilele următoare. Luni, 12 iunie, este de așteptat ca premierul în funcție să vacanteze locul pentru partenerul său Marcel Ciolacu. În aceste ore, politicienii coaliției pun la cale ultimele detalii ale rotativei care ar trebui să se încheie, cu învestirea unui nou guvern, joi.

Surse politice dau ca sigură informația conform căreia ședința de Guvern de luni, 12 iunie, va fi ultima pentru Nicolae Ciucă, ca premier. Acesta ar urma să demisioneze, astfel încât să poată fi demarate procedurile pentru preluarea guvernării de către Marcel Ciolacu.

Între timp, partenerii din PSD, PNL și UDMR duc ultimele negocieri pentru împărțirea funcțiilor la nivel guvernamental. În aceste ore se fac și se desfac tot felul de scenarii în legătură cu forma și componența viitorului cabinet, condus de Marcel Ciolacu.

Liberalii vor portofoliile UDMR

Unul dintre aceste scenarii are în vedere ieșirea UDMR de la guvernare, în condițiile în care PSD și PNL au pus ochii pe portofoliile deținute de miniștrii maghiari. Se știe că PNL își dorește Ministerul Dezvoltării și al Mediului, în condițiile în care nemulțumirile aleșilor liberali din teritoriu sunt în creștere. PSD, la rândul său, își dorește să păstreze Transporturile care, potrivit protocolului, ar trebui să revină PNL.

Doar că social-democrații nu vor să-și asume Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde sunt mari probleme din cauza neîndeplinirii jaloanelor din PNRR. De altfel, acesta este și motivul pentru care PNL dorește să scape de portofoliul fondurilor europene.

Și cum liberalii nu-și permit, din poziția în care se află, să-i supere pe partenerii de la PSD, revendicând Transporturile, își îndreaptă atenția spre ministerele UDMR. Având titulari la Dezvoltare și la Ministerul Mediului, cei din PNL trag speranța să mai recupereze din deficitul de imagine până în alegeri.

În aceste condiții, liderii UDMR iau în calcul ieșirea de guvernare, în cazul în care, partenerii de la PSD și PNL vor dori să le ia cele două ministere cu bani.

PSD negociază susținerea UDMR din Parlament

Conducerea PSD se întâlnește la Vila Lac, în aceste ore, cu reprezentanții organizațiilor din teritoriu ca să stabilească ultimele detalii. Pe grupurile interne, Marcel Ciolacu le-ar fi transmis colegilor săi de partid că nu are nimic împotriva ieșirii UDMR de la guvernare. El a precizat că va încerca să negocieze un acord de susținere parlamentară.

Ciolacu se gândește la alegerile viitoare, când PSD ar putea avea nevoie de ajutorul UDMR la guvernare, din nou. PSD a guvernat, aproape de fiecare dată când a preluat puterea, cu ajutorul formațiunii maghiare care nu s-a sfiit să treacă de la stânga la dreapta, după fiecare scrutin electoral.

UDMR a fost cel mai aprig susțintător al PSD-ului condus de Liviu Dragnea, în mandatul 2017 – 2019, pentru ca apoi să se lipească de PNL și USR, după alegerile din 2020.

Marcel Ciolacu vrea să-i țină pe maghiari aproape oferindu-le posturi de conducere în agențiile guvernamentale sau la nivelul secretarilor de stat.

Klaus Iohannis nu vrea să scape UDMR din mână

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis ar vrea să-i țină pe maghiari în guvern și în coaliția de guvernare, însă liderii UDMR nu doresc să rămână în orice condiții.

Conducerea UDMR a avut vineri seara o ședință online, în care a analizat oferta PNL de a preluat Fondurile Europene în locul Dezvoltării. Liberalii sunt dispuși să cedeze chiar și Ministerul Energiei care le-a adus doar probleme sau Sănătatea.

Propunerea nu este agreată de UDMR care dorește respectarea protocolului și nu dorește să renunțe la nici unul dintre portofoliile pe care le-a primit inițial.