O statistică pe care-am văzut-o de curând într-un ziar ne arată ca fiind ţara din Europa în care oamenii au sărăcit cel mai mult în ultimul an.
Absolut întreaga Europă a sărăcit, dar noi de două ori mai mult decât media. Acest lucru e deosebit de îngrijorător, pentru că sărăcia produce disperare, iar disperarea duce la soluţii extreme, şi în familie, şi în politică. Toate extremismele care-au distrus naţiuni şi-au pus lumea pe foc în istoria modernă au avut ca fundal sărăcirea bruscă a populaţiei, lipsirea ei de soluţii pentru viitor. Oamenii n-au mai crezut în politica normală şi civilizată, ci au apelat la soluţiile anti-sistem, la ideologii, la dictaturi. În faţa crizei care izbucnise, guvernul Boc, se ştie, a trecut la soluţii dure: reduceri salariale drastice, care- au dus la scăderea efectivă a nivelului de trai al românului din sistemul de stat cu cel puţin 40 la sută. Prin aceasta, România a reuşit, economic şi financiar, să se ţină la suprafaţă, pe când ţări mai puternice s-au scufundat. Dar guvernul Boc, în luarea acelor măsuri fără o minimă consultare sau pregătire a populaţiei, s-a arătat orb la efectele lor social-politice. De fapt, el a amorsat o bombă cu ceas la temelia societăţii româneşti. Bomba a explodat vara aceasta. Deşi am sprijinit, la vremea lor, inevitabilele măsuri de austeritate, am criticat vehement aplicarea lor şi mai ales duritatea lor. Scriam în acel moment: "Însăşi filozofia cabinetului Boc în privinţa măsurilor pentru ieşirea din criză este greşită şi neinteligentă în duritatea ei. Chiar dacă ea va scoate până la urmă ţara din criză, va fi cu un sacrificiu ce aminteşte de marota lui Ceauşescu, plătirea datoriilor externe. Cine le va da înapoi milioanelor de români anii furaţi? Cine va răscumpăra umilinţa pauperizării acestor oameni care nu sunt cu nimic vinovaţi de ce s-a abătut asupra lor? Domnul Boc are reputaţie de om cinstit. L-aş întreba: e cinstit să scoţi ţara din criză cu preţul sărăcirii celor mai săraci, pe când cei care-ar putea cu adevărat contribui semnificativ nici n-o simt?" Sărăcirea excesivă a populaţiei prin măsurile de austeritate a dus, ca efect pervers, la ascensiunea în politică a elementului extrem. Omul de pe stradă şi-a pierdut încrederea în preşedintele ţării şi în cabinetul PDL-ist, în care-a văzut responsabilii pentru înrăutăţirea vieţii sale. Este cea mai simplă explicaţie a fascizării României în acest moment. În vremuri tulburi cei ce câştigă sunt cei îndrăzneţi, cei care ştiu cel mai bine să mintă şi să manipuleze. Niciodată, în vremuri normale, de prosperitate, n-ar fi ajuns la putere personaje ca Ponta, Crin Antonescu şi mai ales cel din spatele lor, Dan Voiculescu. Ei sunt factorul oportunist apărut pe fondul slăbirii sistemului imunitar naţional. De această slăbire se fac vinovaţi, trebuie spus cu obiectivitate, Traian Băsescu şi Emil Boc, cei care au avut o atitudine cinică faţă de populaţia României, încărcând-o peste puterile ei de a îndura sărăcia. Ei suportă acum consecinţele. Întreaga clasă politică e vinovată de groapa în care am ajuns azi, de anti- europenismul din ce în ce mai virulent al românilor ("cu ce ne-a ajutat Europa?"), de aruncarea lor, cu ochii-nchişi, în aventurile politice cele mai dubioase. Clasa politică l-a trădat pe cetăţeanul de rând, ca de atâtea ori în istorie.