Ce dor mi-a fost de Voiculescu! Cât mi-a lipsit! Şi acum, când în sfârşit a apărut, uită-te cum arată! Are faţa încărcată de griji ca limba unui bolnav cu amigdalită pultacee. Fruntea i-a căzut şi face deasupra nasului o streaşină groasă, ca o cută din cuirasa unui rinocer.
Joacă relaxarea: stă răsturnat în scaun, picior peste picior, stilul crăcănat, gleznă pe genunchi, talpa albă expusă nonşalant spre cameră. Şi decorul a fost schimbat, pentru a sugera destinderea: Gâdea nu mai stă în picioare, lângă tablă, pregătit să noteze, ci pe scaun, în faţa starostelui. Doar ei doi, ca nişte patricieni la taifas, în timp ce se uşurează tihnit la vespasiană în Roma antică. Dar detaliile trădează agitaţia. Bâţâitul tălpii pantofului. Zbaterea nervoasă a ochilor mici, îngropaţi în pliurile cărnii. Limba lubrefiază buzele uscate. Mâinile de hocheist bătrân, cu început de artrită, se frământă, nu-şi găsesc locul. Voiculescu sună iar goarna pentru o nouă suspendare a lui Băsescu. A mai făcut-o de două ori. De data asta, însă, ceva s-a schimbat radical. Ceea ce face lucrurile foarte interesante. Atât în 2007 cât şi în vara trecută, Voiculescu şi acoliţii săi au invocat încălcarea Constituţiei de către preşedinte. Pasămite, ieşindu-şi din matca sa constituţională, şeful statului s-ar fi revărsat peste ţară ca o matroană rubensiană peste un flăcăiandru sfrijit, ameninţând să-l sufoce. Pentru a salva patria de la dispnee, era musai ca preşedintele să fie luat de pe ea. Că, nici prima oară, nici a doua oară, Curtea Constituţională n-a constatat vreun pericol de asfixie pentru ţară, e un detaliu. Toată lumea ştia că suspensorii invocă nişte pretexte. Că scopul real era pur şi simplu descotorosirea de Băsescu, singurul capabil să pună beţe în roate planurilor de expansiune ale lui Voiculescu et gaşca. A treia oară, însă, Marele Prezervator nu a mai pierdut timp să invoce pretexte. Să-i scornească lui Băsescu vinovăţii. Să plângă pe umărul zdrelit al ţărişoarei. Nu. Voiculescu a fost şocant de direct: USL trebuie să-l suspende pe Băsescu pentru a-şi salva pielea. Cu Băsescu la Cotroceni după 9 decembrie, praful se alege de toată şandramaua USL. Dacă insul care de vreun an şi ceva se tot căzneşte să-şi facă operaţie estetică pentru a se metamorfoza din securist în patriot, din privilegiat ceauşist în descendent al părinţilor naţiunii, nu invocă interesele naţionale, ci ale USL, tremurând de nervi, înseamnă că e groasă. Că măreaţa construcţie politică de stânga-dreapta e mult mai şubredă decât pare. Dacă ar fi fost vorba de un tertip, Voiculescu ar fi avut grijă să-l ambaleze mai atractiv. Să ascundă cârligul în burta unei râme apetisante. Dar nu. Ieşirea sa de luni, a avut disperarea unui "Salvaţi Pieile Noastre!" SOS pe englezeşte. Vulnerabilitatea USL constă tocmai în caracterul ei de oaste de strânsură. Lăcomia, dată de beţia puterii, cu care a adunat într-o singură coşmelie toate ciudăţeniile scenei politice, o va face la un moment dat să vomite. Să verse afară toate corpurile străine. Când un expert în sforării, hârşit în conspiraţii, trădări şi lovituri de stat, strigă că situaţia e groasă, înseamnă că toate veştile despre bisericuţe şi lucrături subterane sunt reale. Că repoziţionările, diferenţele de viteză, declaraţiile despre guverne de largă coaliţie sau glumiţele despre plagiate ascund crăpături largi în structura de rezistenţă a USL. Când maestrul cinic al culiselor şi al cacealmalelor îşi etalează îngrijorarea, asta mai înseamnă ceva: că Băsescu, acum ciudat de tăcut şi cuminte, preşedinte- spectator de luni de zile, chiar are de jucat o carte devastatoare. Marea, ultima sa carte. Când Dan Voiculescu tremură, eu chiar cred că-i e frică.