Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Să taci! Să taci!

Mai citeşte cineva azi cărţile lui Constantin Ţoiu? Oricum cei care nu le citesc rău fac.

Ratează şansa de a se delecta cu o proză rafinată, scrisă de un autor care avea, în plin regim comunist, un aer boieresc. Cu figura lui distinsă, cu eşarfele de mătase cu care îşi înfăşura gâtul pe sub gulerele cămăşilor, cu plăcerea de a povesti diverse întâmplări într- un stil ceremonios-ironic părea un personaj dinainte de război adus cu "maşina timpului" în epoca lui Nicolae Ceauşescu. ★ Prima mea întâlnire cu el a avut loc în 1970, în redacţia revistei "Luceafărul", unde fusesem invitat la o discuţie de redactorul-şef al revistei, Ştefan Bănulescu, la scurtă vreme după ce îmi încredinţase - fără să mă fi cunoscut personal - o rubrică săptămânală de comentarii critice. Eram încă student şi n-aveam haine prea simandicoase. La loc de cinste în garderoba mea se afla un sacou dintr-o stofă groasă, de un gri argintiu, importat din Cehoslovacia. Am îmbrăcat acel sacou, mi-am pieptănat atent părul lung şi m-am dus la întâlnire. Ştefan Bănulescu m-a primit politicos, dar şi cu o curiozitate pe care nu putea să şi-o ascundă, dornic să înţeleagă ce fel de de tânăr eram (îi fusesem recomandat, cu multă cădură, de profesorul meu, Nicolae Manolescu). În biroul lui s-a înfiinţat după câteva minute şi Constantin Ţoiu (redactorul-şef adjunct al revistei), cu o pipă în mână. - De unde eşti? m-a întrebat Ştefan Bănulescu. - Din Suceava. - Şi sacoul ăsta frumos de unde îl ai? - De la... şi am încercat să-mi amintesc numele magazinului de unde îl cumpărasem. Constantin Ţoiu a intervenit imediat, cu aerul unui cunoscător: - E confecţionat dintr-un postav care se face numai în Bucovina, la piuă. Uită-te şi tu - i-a spus lui Ştefan Bănulescu - ce consistenţă are! Şi imediat mi-a pipăit mâneca, invitându-l şi pe Ştefan Bănulescu să o atingă. Am deschis gura să explic că nu-i adevărat, dar mi-am dat seama că îi stric plăcerea lui Constantin Ţoiu de a apărea ca un expert în tehnica populară. Aşa că am tăcut. Iar Ştefan Bănulescu, prinzându- mi şi el între două degete mâneca, a dat din cap admirativ: - Aşa e. Se vede că bucovinenii ăstia au stat multă vreme sub stăpânire austriacă! ★ M-a amuzat momentul, dar m-a şi încărcat cu o impostură pe care am cărat-o cu mine ani la rând. În 1999 Constantin Ţoiu m-a rugat să particip la lansarea unui nou roman al său, "Barbarius" (roman foarte bun, un adevărat eveniment), iar eu am acceptat cu plăcere. Lansarea a avut loc la Uniunea Scriitorilor, în Sala Oglinzilor, romanul fiind prezentat publicului de trei critici: Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu şi eu. Când am luat cuvântul m-am gândit că ar fi amuzant pentru public să povestesc întâmplarea cu sacoul şi, totodată, să mă eliberez de vina de a fi tăcut, cu 29 de ani în urmă, în redacţia revistei "Luceafărul". Am evocat, deci, episodul şi am făcut... mărturisiri complete. În mod curios (poate şi din cauza vârstei relativ înaintate), politicosul Constantin Ţoiu s-a enervat instantaneu şi a început să ţipe: - Să taci! Să taci! Vrei să mă compromiţi în faţa publicului?! Vrei să creadă lumea că nu mă pricep la stofe?! Doar după ce am tăcut şi m-am aşezat din nou pe scaun, spăşit, Constantin Ţoiu a încetat să mai strige. Iar de atunci înainte parcă-parcă am început şi eu să cred că sacoul era confecţionat dintr-o stofă ţărănească făcută în Bucovina, la piuă. Ce cărţi cumpărăm? Voicu Bugariu, Curtezana onestă şi astrologul, Bucureşti, Eagle Publishing House (roman fantezist, străbătut de efluvii de sexualitate, construit cu o bună cunoaştere a tehnicii narative; era de aşteptat să fie astfel pentru că autorul are experienţă de critic literar şi a studiat literatura SF). Mircea Anghel, Kikirimikiri, Timişoara, Ed.Marineasa (colecţie de informaţii despre viaţa din România de genul: "românii au cheltuit anul trecut de şase ori mai mult pe băutură şi ţigări decât pentru educaţie şi medicamente"; autorul comentează concis şi cu umor - uneori cu un umor forţat -aceste informaţii). Ce cărţi nu cumpărăm? Gheorghiţă Ţarălungă, Cristale de cuget - 10.000 de cugetări şi aforisme, Brăila, Ed Danubius (idei banale, enunţate solemn: "Cine nare curaj adoptă ambiţia laşităţii." etc.; ne gândim inevitabil la un personaj al lui Topârceanu, Guşă Popândău, care scria într-un album: "Amorul e un lucru foarte mare!") Anca Socolescu, Dulce, amar, muzica!, Bucureşti, Ed. Daim Ph (autoarea, o femeie frumoasă, care iubeşte florile, după cum reiese din fotografia de pe ultima copertă, crede că a scrie poezie înseamnă să te copilăreşti; ea îl confundă pe cititor cu iubitul ei, convinsă că îl încântă cu ghiduşii şi alintături).