Ar trebui notate replicile pe care le dă Daniel Cristea-Enache în diverse împrejurări. Sunt pline de umor. În plus, sunt rostite cu o simulată candoare, de mare efect.
Publicul larg nu ştie, poate, cine este Daniel Cristea- Enache. Este un critic literar încă tânăr, foarte inteligent şi talentat, care îşi face cu seriozitate profesia, dar nu apare niciodată încruntat în faţa lumii. Eu îl consider criticul literar numărul 1 în literatura română de azi.
*
Daniel are un obicei (un obicei prost, că altfel nu pot să-l calific): îmi atrage atenţia ori de câte ori mă repet în ceea ce scriu sau în ceea ce spun. Dacă suntem la o întâlnire cu publicul şi eu povestesc o întâmplare pe care am mai povestit-o cândva, el mă priveşte mustrător şi îmi arată două degete. În caz că povestesc întâmplarea pentru a treia oară, îmi arată trei degete. Şi aşa mai departe. În asemenea cazuri mă fâstâcesc şi jur în sinea că am să i-o plătesc.
*
Este greu, însă, să învingi într- un duel de ironii cu Daniel. Acum câţiva ani, la lansarea cărţii mele "Jurnal secret", i-am rugat pe Nicolae Breban şi Augustin Buzura să mă prezinte publicului, ceea ce ei au acceptat cu bunăvoinţă. I-am dat telefon lui Daniel şi l-am invitat şi pe el la lansare, precizând:
- De data aceasta nu trebuie să vorbeşti. Vei face parte din public.
- Să vin doar ca să asist?! Şi să nu spun nimic?!
- Dacă vrei neapărat să vorbeşti - i-am spus eu sarcastic - poţi să vorbeşti (în şoaptă) cu cei din jur.
- Tocmai de asta mi-e teamă - mi-a replicat el cu un aer inocent -, că n-am să am cu cine.
*
Odată, în redacţia revistei "România literară", o necunoscută, probabil dezechilibrată psihic, cu dinţi lipsă şi părul nepieptănat, mi-a reproşat vehement că nu-i public un articol (scris de mână, ilizibil). În cele din urmă a mototolit hârtia şi mi-a aruncat ghemotocul drept în faţă, după care a plecat trântind uşa. Erau de faţă toţi colegii mei. Daniel a comentat astfel întâmplarea:
- Iată, acesta e mult trâmbiţatul succes la femei al lui Alex. Ştefănescu!
Printr-o coincidenţă fericită (dintre acelea care te pot face să crezi că există Dumnezeu), şi-a făcut apoi apariţia în redacţie o blondă superbă (la soare te puteai uita, dar la dânsa ba) care mi-a adus cadou o cutie cu bomboane de ciocolată şi un buchet de flori. Am întrebat-o cine e. Mi-a răspuns enigmatic: "O admiratoare a dv." M-a sărutat pe obraji şi a plecat imediat fără nicio altă explicaţie. Colegii mei au rămas încremeniţi. Daniel le-a spus, pufnind:
- Poftim! Cum ieşim acum din situaţia asta?
*
O replică foarte bine găsită i-a dat-o Daniel unui... jefuitor. Se afla cu fermecătoarea lui soţie, Alina, în Brazilia. Întro după-amiază, pe plaja Copacabana, de lângă Rio de Janeiro, stând întins fără grijă pe nisip, nici n-a observat când s-a lăsat întunericul. Atunci şi-a făcut apariţia o bandă de tineri înarmaţi cu cuţite, iar unul dintre ei l-a somat să-i dea ceasul de la mână. Daniel i l-a dat, Dar după aceea, într-o limbă improvizată, folosindu- se şi de gesturi, i-a spus:
- Să-ţi fie ruşine. Ceasul ăsta era amintire de la tata. Suvenir. Mio padre.
Şi şi-a bătut, semnificativ, cu degetul în obraz. Tânărul s-a uitat surprins la el, s-a gândit o clipă şi i-a dat ceasul înapoi.