George Arion este (cred) singurul om din lume care a vorbit cu o uşă de autobuz.
Eram studenţi amândoi şi călătoream cu un autobuz gol, când în spatele prietenului meu dispozitivul pneumatic de deschidere a uşii a scos un sunet foarte asemănător cu o întrebare spusă în şoaptă: - Cât de ceasul? George, politicos, şi-a consultat ceasul şi a spus: - Şase. Numai că întorcându-se ca să primească mulţumiri a constatat că în spatele lui nu era nimeni. ★ În facultate, George mi-a făcut cadou o broşură scrisă şi confecţionată în întregime de el: "Cum să cerşim" de V. Ţandură. La rândul meu, i-am dăruit un exemplar dintr-o revistă inventată de mine, având pe prima pagină poemul "La mormântul lui Arion Pumnul". ★ Manualul de cerşit mi-a dat ideea să-l rog pe George să se deghizeze în cerşetor, ca sămi ofere prilejul să o impresionez pe iubita mea de atunci (acum - soţia mea) printr-un gest generos. Zis şi făcut. George nu s-a deghizat, dar şi-a răsucit în aşa fel mâinile şi picioarele şi şi-a compus o figură atât de tâmpă încă aproape că nu l-am recunoscut nici eu.Astfel reconstruit s-a postat la colţul Universităţii. Când am trecut pe lângă el cu Domniţa, am scos din buzunar 200 de lei (banii mei de cheltuială pe o lună) şi i i-am oferit magnanim. El a mormăit, cu gura lui strâmbă, ceva de genul "Mulţumesc, şefule!". Ideea mea s-a dovedit a fi cu totul neinspirată. Domniţa a rămas cu impresia că sunt un risipitor, iar George... nu mi-a restituit banii nici până în ziua de azi. ★ George Arion este omul cu cel mai mult umor din câţi am cunoscut vreodată. În timpul studenţiei noastre, la un seminar de socialism ştiinţific, la care se vorbea în mod repetat de "general" şi "particular", a propus un referat cu titlul "General şi particular în gândirea generalilor şi particularilor". Altădată, vizitând împreună cu mine Cimitirul Bellu şi ajungând în faţa cavoului lui Ion Barbu (cunoscut - explic asta pentru neiniţiaţi - ca autorul unor versuri greu de înţeles), mi-a spus: "Niciodată nu a fost Ion Barbu mai criptic!" Şi eu am făcut cândva o remarcă ironică, în Parcul Herăstrău, având bustul lui Maxim Gorki în faţă: "Aici se va afla peste o sută de ani şi statuia ta: Maxim Gorki şi Minim Arion.". Dar George m-a învins prin K.O. compunându-mi o epigramă: "În viaţa lui terestră nu este taciturn,/ Din contra, e volubil, isteţ şi sprintenel,/ El tuturora pare că-i tras ca prin inel./ O scurtă completare - inelul lui Saturn." Cunoscut ca autor de romane poliţiste, George Arion este în realitate şi poet, critic literar şi publicist. O poezie a sa care a impresionat pe mulţi cu ani în urmă începea cu versurile: "Cu mine, neamul meu se întrerupe,/ Nicio femeie nu-mi va naşte prunci..." Autorul acestor versuri are azi doi fii. ★ George Arion a călătorit, la un moment dat, în acelaşi avion cu Ion Iliescu (pe care îl critica nemilos în rubrica sa cu un titlu foarte inspirat, din "Flacăra": "Viaţa sub un preşedinte de regat"). Acolo, în avion, la mii de kilometri înălţime, i-a dat lui Ion Iliescu o carte cu următoarea dedicaţie: "D-lui Ion Iliescu, în singura împrejurare în care n-aş striga pentru nimic în lume «Jos Iliescu!»" Ce cărţi cumpărăm? Şerban Foarţă & Lia Faur, Eşichier, Timişoara, Ed. Brumar, 2012 (dialog între doi poeţi, dintre care primul e celebru; partenera lui de dialog a are toate şansele să devină să devină şi ea o celebritate, judecând după inteligentele mutări pe care le face într-o partidă de şah literar cu un maestru). Doru Moţoc, Catedrala pierdută, Rm. Vâlcea, Ed. "Antim Ivireanul", 2012 (proză scurtă bine scrisă, captivantă; autorul, Doru Moţoc, cunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi de azi, dă dovadă, şi în proză, de un simţ al punerii în scenă datorită căruia naraţiunea nu stagnează niciun moment ). Ce cărţi nu cumpărăm? Marin Codreanu, O lume de poveste. Timp de pace, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2012 (roman inspirat din lumea satului, autorul îl consideră o replică la "Moromeţii" lui Marin Preda; da, este, dar o replică palidă, din cauza folosirii frecvente a unui stil administrativ-funcţionăresc, incompatibil cu literatura). Mirela Bălan, Un sărut mai adânc, Bacău, Ed. Art Book, 2011 (versurile propun o imagine cosmetizată a lumii, lipsită de dramatism; autoarea pare cuprinsă de un extaz din care nu se mai trezeşte: "Apoi au venit ploile, m-au afânat cu speranţă./ Gândul eliberat presimţea curcubeul." etc.).