Ultimii 25 de ani de politică românească au fost marcați de modelul/instituția clovnului. De la Vadim până la Becali sau ponta (cu p de la plagiat), clovnul politic a fost și este un model cultivat de clasa politică și de media românească.
Din marginal, clovnul politic a fost replicat în mai toate partidele și scos la scenă deschisă pentru a ascundelipsa de conținut a partidelor politice, criza de leadership.
Clovnul marginal, exotic, excentric,demagog, a ocupat cu timpul toate televiziunile, print-ul și mediul online. Politica editorială a oricărui post de televiziune i-a făcut loc saltimbancului politic în prime time. Bufonul politic a fost cultivat, băgat în seamă, periat cu grijă, ademenit. I s-au dedicat emisiuni, ample spații editoriale.
Oamenii de cultură au fost, rând pe rând, scoși din toate emisiunile, din mediamainstream. Bufonul a făcut legea în emisiunile de divertisment, de politică, de economie, de orice. Clovnul politic a fost urmărit acasă, când pleacă și când vine, ce spune el sau soția, cum s-au cunoscut, ce îi place să mănânce, de unde se îmbracă, ce mașină conduce, ce amantă are. Clovnul politic a fost întrebat despre Constituție, despre doctrine politice, despre globalizare, despre Weltanschauung-ul personal, a fost luat în serios când, debordând de incoerență discursivă, și-a scos pe masă toată butaforia pe post de strategii, de politici sociale, de răspunsuri aiuritoare.
Carele de televiziune s-au dus după clovn atunci când, isteric, pe treptele tribunalelor, arunca cu lături în Justiție și în toți adversarii politici, atunci când a împărțit plasele cu ulei și zahăr celor săraci, atunci când s-a închinat în biserică pupând fariseic icoanele și moaștele, l-au urmărit și când și-a adus omagiile la căpătâiul vreunei personalități care s-a stins din viață.
Clovneria a devenit o importantă preocupare a tuturor partidelor, de la stânga la dreapta, parte a strategiei de dezvoltare. Acestea își trimit clovni în spațiul public să facă spectacol pentru ca astfel săascundă corupția propriilor partide, pentru a țese liniștite rețeaua Sistemului transpartinic. Azi, marile dosare de corupție scot la rampă politicieni de la cel mai înalt nivel, din tot spectrul politic, iar clovnul politic a devenit o figură tristă care însă nu se poate opri din maimuțăreală.
Ficțiunea clovniană a luat locul politicii. Întregul alai de idioți utili, de fani, de jurnaliști cu toții au pus câte o cărămidă la consolidarea instituției ”clovnului politic” astfel că spațiul public este astăzi pervertit, toxic, împânzit de butaforia clovnilor, de zgomotuldin cauza căruia nu se mai aude nimic.
Clovnul exotic, isteric, clovnul trist, ridicol, îmbufnat, semidoct, revanșard, traseist, ipocrit, duplicitar, recalcitrant, vitriolant, dar niciodată speriat de vidul în care se agită brownian și fără sens și asta pentru simplul fapt că nu are reprezentarea propriei nimicnici. Îi găsești peste tot. Lista clovnilor politici este lungă și începe desigur cu Vadim.
Au fost ani în care spațiul public era ocupat de clovnul-total Becali. Criza anului 2012 a scos la iveală un alt tip de clovn, diferit de excentricul clovn Becali. Clovnul-taciturn cu scurte accese de isterie precum Ciorbea sau Ghișe clovnul-naufragiat în studiouri în căutare de partid-mamă și tată, clovnul-playboy înveșmântat în culori neon, carnavalesc, însoțit de alaiuri de domnișoare decoltate, Mazăre.Clovnul-playboy care ține lecții de moralitate politică și dă sentințe PSD-ului.
Clovneria ține loc de politică reală și asta pentru că media continuă să cultive acest produs politico-mediatic, dar și pentru că șocul loviturii de grație din 16 noiembrie nu a fost pe deplin înțeles, iar misiunea clovnilor acum este de a deturna sensul loviturii electorale primite de la cetățeni.
Clovniisunt linia întâi a clasei politice, s-au repliat, ei sunt cei care zidesc la loc zidul dărâmat de furia străzii din 16 noiembrie. Butaforia necesită mult efort de data aceasta. Zgomotul trebuie să fie pe măsură pentru a acoperi vocea cetățenilor care cer votul electronic, reforma clasei politice, soluții reale la probleme reale, astfel că vidul de credibilitate trebuie umplut cu vorbe goale, zornăitoare, panglici și logoree.
În acest fals (mini)tratat despre clovni politici nu e de neglijat nici metamorfoza Clovnului politic no.1 – premierul.
Stridența comportamentului său politic din ultimii ani a dus în derizoriu exercițiul guvernamental și politic. Anul trecut, Clovnul no.1 a făcut din discursul urii marota campaniei sale electorale începută încă din 2012. Deznodământul campaniei electorale și alegerea contracandidatului său Klaus Iohannis în funcția de președinte al României l-au adus cu picioarele pe pământ pe Non-Dottore. Pierdut în hățișurile discursului său electoral în care se amestecau teme de dreapta cu teme de stânga, populismul deșănțat cu biserica, popii, slujbele religioase și pupatul icoanelor prin mănăstirile patriei, premierul este astăzi năucit și uzat politic după toate ereziile propriului discurs.
Premierul și-a adunat puterile și ca un adevărat bufon de Curte face cercuri în jurul lui Iohannis, adevărate exerciții de admirație și de seducție. Președintele pare sedus de cumințenia aparentă a premierului, imaginându-și probabil că l-a pus cu botul pe labe. Încercând să confiște rolul de mediator, Clovnul no.1e doar un speculant politic pentru că, fiind un animal politic încolțit de dușmanii din propriul partid, știe că și frontul prezidențial trebuie cârpit și asigurat. Calea este orgoliul președintelui care trebuie alimentat cu exercițiile sale de balet pentru ca astfel să îi adoarmă acestuia și bruma de vigilență.
Președintele pare mulțumit cu sine, liniștit că nu are parte de isteriile pontiene și nici de deversările anteniste. Premierul a jucat perfect ieri când a renunțat să mai plece la Chișinău, deși își anunțase plecarea înaintea întâlnirii cu președintele. Președintele doarme liniștit că, iată, a înscris o victorie asupra premierului, iar Non-Dottore a dormit și el liniștit mulțumit că președintele nu îl miroase și îl lasă să își ducă la bun sfârșit micile strategii de securizare a destinului său politic.
Nu putem încheia acest excurs clovnian fără să îl amintim pe Clovnul-Care este Vanghelie. Ca un veritabil panglicar ”care este”ne anunță salvarea Stângii românești, iar partenerul său de clovnerii politice Geoană este convins că vor reuși să rupă partidul-mamut, partidul-stat, partidul-sistem. Dacă vor reuși va fi epocal precum un pas mic pentru clovnul politic, un pas uriaș pentru Clovneria post-electorală.