Clotilde Armand a anunțat faptul că se renegociază un protocol de colaborare între PNL și URS. Liberalul Sebastian Burduja neagă aceste informații și susține că nu a purtat discuții cu edilul. El consideră totul este doar un gest de imagine, o metodă prin care Armand să își ascundă greșelile făcute cu câteva luni în urmă, atunci când a luat decizii pripite.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a făcut apel către PNL, cerându-le acestora să nu lase Capitala pe mâna social-democraților. Ea își dorește renegocierea protocolului de colaborare cu liberalii, însă aceștia nu par să fie de acord să îi acopere greșelile făcute în urmă cu doar câteva luni.
Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, s-a arătat surprins de declarațiile făcute de edilul Clotilde Armand în legătură cu un protocol de colaborare între USR și PNL. Liberalul susține că, după decizia primarului de a retrage atribuțiile viceprimarului PNL din luna iunie, nu au mai fost purtate astfel de discuții. Nu înțelege modul în care edilul din Sectorul 1 acționează, însă este convins că totul este pentru a-și proteja imaginea.
"Nu știu la ce se referă doamna Armand, dar nu e prima dată și nici ultima. Am aflat din presă că discută cu mine refacerea protocolului de colaborare dintre USR și PNL la nivelul Consiliului Local. În mod real nu am purtat nicio discuție pe această temă din momentul în care dânsa a decis în mod unilateral, la început de iunie, să îi retragă atribuțiile viceprimarului PNL. Nu mai înțeleg rostul acestor declarații, probabil sunt din seria gesturilor de imagine", a declarat Sebastian Burduja pentru HotNews.ro.
Există un protocol al liberalilor în Sectorul 1, însă nu cu Clotilde Armand, ci cu cetățenii
Președintele PNL din Sectorul 1 a precizat în declarațiile sale faptul că a avut discuții cu Clotilde Armand, însă ele au fost pe tema rectificării bugetare. Nu s-a renegociat niciun protocol de colaborare între PNL și USR. Burduja susține că există un protocol, însă nu cu edilul, ci cu cetățenii din Sectorul 1, care se numește „parteneriatul pentru comunitate”.
"Chiar am insistat să ne limităm la discuțiile aplicate pe buget, pentru că pe noi ne interesa să deblocăm primăria și să încheiem haosul, în interesul cetățenilor. Ceea ce am și reușit, printr-un amendament votat în unanimitate, care a adus în legalitate proiectul de rectificare bugetară, după luni de zile de blocaj. (...) Am spus-o de la început: PNL Sector 1 are un singur parteneriat - cu cetățenii. Cu cetățenii avem un protocol, care se numește parteneriatul pentru comunitate și prin care ne-am asumat reconstrucția sectorului 1 prin investiții în infrastructură, educație și antreprenoriat. Plus câteva principii de la care nu facem nicio excepție: respectarea legii, transparență, interesul cetățenilor", a mai explicat Burduja