Clarificările ministrului Energiei pe tema plafonării prețurilor la energie în următoarea perioadă. Sebastian Burduja a explicat că actuala schemă de compensare-plafonare va rămâne în vigoare până în 2025. Pe de altă parte, Guvernul urmează să adopte o ordonanță prin care vor fi alocate sumele necesare achitării datoriilor către furnizorii de energie care au aplicat schema de compensare.
Clarificările ministrului Energiei, Sebastian Burduja în legătură cu facturile la energie pe care le vor primi românii. În următorul sezon rece acestea vor fi menținute la un nivel redus. Sebastian Burduja a arătat ce se va întâmpla cu schema de compensare – plafonare a facturilor. Potrivit spuselor sale, această măsură va rămâne în vigoare până în primăvara anului 2025, în luna martie.
Clarificările ministrului Energiei au avut loc și cu privire la recomandările făcute de Comisia Europeană. Oficialii de la Bruxelles au solicitat eliminarea măsurilor de protecție a populației. Sebastian Burduja susține că este vorba de recomandări pe acest subiect. Comisia nu a impus Guvernului României anumite măsuri. Astfel de recomandări primesc toate statele membre ale Uniunii Europene aflate într-o situație similară.
Comisia Europeană a recomandat statelor membre să pună capăt măsurilor de sprijin pentru susținerea prețurilor la energie. Oficialii europeni au propus ca termen limită finalul acestui an. După apariția recomandării, surse guvernamentale au afirmat că România ia în calcul eliminarea treptată a plafonului, dar și o ajustare a pragurilor și a actualei scheme. Pe de altă parte, Sebastian Burduja susține că actuala schemă ar trebui păstrată cel puțin până la finalul actualului sezon rece.
„Preferința mea și dorința mea ca ministru al Energiei este să păstrăm schema așa cum este, cel puțin până trecem această iarnă”, a dat asigurări Sebastian Burduja.
Clarificările ministrului Energiei
Clarificările ministrului Energiei au în vedere procedura pe care o vor adopta autoritățile în legătură cu compensare. În opinia lui Sebastian Burduja, atât timp cât schema este stabilă și facturile românilor vor fi mai mici pe perioada de iarnă.
„Cu atât mai mult nu dorim să mai umblăm la această schemă, s-o ajustăm pentru că abia avem o stabilitate în piață, abia furnizorii au început să-și pună la punct toate sistemele de facturare și nu mai există acele erori. Deci vrem să menținem sistemul cât mai stabil și un preț cât mai mic la factură”, a mai expliat Sebastian Burduja la Antena 3.
El a relatat că datorită compensărilor și plafonărilor adoptate de guvern, în jur de cinci milioane de gospodării au plătit facturi mici la curent. Clarificările ministrului Energiei. Conform sursei citate, în timpul crizei energetice, românii au plătit în jur de 35 de lei pe lună, pentru consumul casnic.
Clarificările ministrului Energiei. Tot în acest context, ministrul a relatat despre intențiile Guvernului de a plăti facturile restante către furnizorii de energie care au aplicat schema de compensare. Burduja a precizat că a fost inițiată o ordonanță de guvern. În baza acestui act normativ, Ministerul Finanțelor a alocat în jur de 2,3 miliarde lei. Fondurile sunt destinate achitării facturilor restante ale statului, către furnizorii de energie.