Propunerea PNL pentru fotoliul de ministru al Apărării Naționale a primit aviz pozitiv.
Generalul (r) Nicolae Ciucă a trecut de votul comisiei de specialitate din Parlament, primind aviz pozitiv.
La ieșirea de la audieri, fostul șef al Marelui Stat Major a dezvăluit care sunt planurile sale privind programul de înzestrare militară a Armatei. Nicolae Ciucă afirmă că așteaptă derularea unor proiecte de anvergură, unele dintre acestea depinzând, însă, de rapiditatea cu care se mișcă magistrații.
Întrebat ce va face pentru deblocare achizițiilor din MApN, generalul Ciucă a explicat: „În momentul de față, procesul pentru derularea achizițiilor este temporizat. Practic, e întârziat cu mai bine de 8 luni de către firma furnizoare, General Dynamics. Noi am avut întâlniri la nivelul MApN, iar noua echipă de management de la General Dymaics a venit cu un masterplan care ne asigură că la finele lunii ianuarie va fi livrat primul lot comandat”.
Pe de altă parte, există pe rol, la instanțele de judecată, contestații pe alte programe. „Pe ceea ce înseamnă programele de corvete și rachete de coastă, ele se află acum în justiție, la Curtea de Apel și la Tribunal. Când se finalizează în instanță disputa dintre firmele competitoare, dăm drumul la procesul de achiziții. Referitor la rachetele de coastă, procesul de achiziție este acum întrerupt, dar va fi reluat”.