★★★ Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Iaşi, Ed. Polirom, 2012.
În cele peste 850 de pagini ale acestei autobiografii, Ion Ianoşi, ajuns la vârsta de 84 de ani, se descrie pe sine, cu o modestie de om cultivat, ca pe un personaj secundar al epocilor străbătute. Din dorinţa de a se face util istoricilor, evocă personalităţi şi evenimente cărora le dă mai mare atenţie decât propriei lui vieţii. Şi totuşi, ceea ce ne interesează în primul rând citind cartea este tocmai viaţa sa. Ion Ianoşi nu este oricine. Ca şi Nicolae Balotă, el poate fi considerat unul dintre ultimii umanişti erudiţi din cultura română. Soarta unuia nu a semănat cu a celuilalt. Nicolae Balotă a fost persecutat în tinereţe de regimul comunist, a stat închis între 1956-1964, din motive politice, iar după ce şi-a redobândit libertatea şi a publicat mai multe cărţi în România, s-a expatriat. Ion Ianoşi a studiat în anii stalinismului în URSS şi, întorcându-se cu acest atu în România, a făcut parte, între 1956-1965, dintre instructorii CC ai PCR, pentru ca. ulterior, să se distanţeze treptat de politica oficială în domeniul culturii. Din nefericire, însă, nici în momentul de faţă, după eşecul comunismului în toate ţările care l-au experimentat, Ion Ianoşi nu se dezice de ideologia marxistă. Lăsăm la o parte faptul că marxismul instigă la crimă. Dar cum poate un estetician de rafinamentul lui Ion Ianoşi să tolereze LIPSA TOTALĂ DE POEZIE a acestei teorii? Din perspectiva unui iubitor de literatură, gândirea lui Marx este prozaică într-un mod descalificant. Este dureros să-l vezi pe un umanist cu părul alb, iluminat de o înaltă idee despre fiinţa omenească, chinuindu-se cu obstinaţie, ca sub influenţa unui drog, să repună în circulaţie raţionalismul vulgar al unui scamator al ideilor din secolul XIX..