Cititor de serviciu: Theodor Cazaban face dezvăluiri

★★★★ Captiv în lumea liberă, Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliţă, Târgu-Lăpus, Ed. Galaxia Gutenberg

Theodor Cazaban (născut în 1921) este unul dintre românii stabiliţi în străinătate a căror lipsă se simte în România. Alţii ar putea să stea cu anii şi la Polul Nord şi nimeni nu le-ar duce dorul. Dar de un om ca Theodor Cazaban avem mare nevoie, necontenit, din 1947, când s-a expatriat şi s-a stabilit în Franţa, şi până în zilele noastre. Sunt momente când am vrea să-l consultăm pe acest om care ştie atât de multe despre noi, dar cum s-o facem?. A apărut, iată, pe neaşteptate o soluţie. Cristian Bădiliţă şi-a asumat rolul de purtător de cuvânt al nostru realizând o carte de convorbiri de mare interes cu Theodor Cazaban: Captiv în lumea liberă, cu o postfaţă de Al. Paleologu. Selecta editură Galaxia Gutenberg a pus în circulaţie, recent, a doua ediţie a acestei cărţi. Deci nu o reporteră cu fustă scurtă, frumoasă şi incultă, ci însuşi Cristian Bădiliţă, intelectual de elită, erudit, cunoscător de greacă veche şi latină, specialist în patristică, scriitor supertalentat şi om de atitudine de un curaj care îi ameţeşte pe simplii privitori, Cristian Bădiliţă, deci, pe care eu îl consider un Mircea Eliade de azi (mai ofensiv decât cel de ieri), l-a angajat pe Theodor Cazaban într-o discuţie pasionantă, aducându-l în primplanul atenţiei noastre. Gândirea asociativă a lui Theodor Cazaban are o mare mobilitate, glisând firesc, fără emfază bibliografică, de la Guénon la Vasile Lovinescu, de la marele mistic sufi Shuhra-vardi la Sadoveanu, de la Vâlsan la Cioran şi aşa mai departe. Informaţii şi opinii surprinzătoare, unele de-a dreptul senzaţionale, referitoare la mişcarea legionară şi la instaurarea regimului comunist în România, la stânga franceză şi la acţiunea securităţii în străinătate, la preşedinţii Franţei şi la culisele vieţii politice româneşti de după 1989 etc. sunt împrăştiate cu nonşalanţă pe masa verde a discuţiei. P.S. Cărţile îmi pot fi trimise pe adresa: Alex. Ştefănescu, Bucureşti, OP 22, CP 22 (sub formă de scrisoare simplă). Sau, în format electronic, pe adresa de e-mail: alex2108145@yahoo.com.