★★★★ Adrian Cioroianu, Epoca de aur a incertitudinii, Bucureşti, Editura Curtea Veche.
În 1983, dintre sutele de plicuri pe care le primeam la "poşta redacţiei", mi-a atras atenţia unul trimis de un tânăr de 16 ani, elev la un liceu din Craiova. Spre deosebire de alţi tineri de vârsta lui, care nu scriau decât versuri (cele mai multe de dragoste), elevul din Craiova era autorul unor eseuri filosofico-istorice, sclipind de inteligenţă. Mi-a plăcut faptul că un adolescent nu este dominat de frisoanele vârstei şi că are curajul să regîndească pe cont propriu probleme importante, aparent rezolvate de alţii înaintea lui. Acest adolescent era Adrian Cioroianu, viitorul Ministru de Externe al Românie (2007-2008) şi profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Cea mai recentă carte a a sa, "Epoca de aur a incertitudinii", îl prezintă în plenitudinea maturităţii intelectuale, când este în măsură să vorbească liber, într-un stil dezinvolt- atrăgător, dar şi în cunoştinţă de cauză, despre: culisele politicii ruseşti, mutaţiile din lumea arabă, datoria publică de 12.000 de miliarde de dolari a SUA, secretul succesului economic înregistrat de China etc., etc. Din punctul de vedere al lui Adrian Cioroianu, în lumea de azi logica muzei Clio (contemplativ- istorică) şi logica generalului von Clausewitz (axată pe iniţiativă şi acţiune) sunt înlocuite treptat de logica lipsită de logică de tip... Lady Gaga. Vedeta devine astfel simbolul "unei lumi în care totul este posibil, iar efectele zilei de azi nu au legătură directă cu ipoteticele sau certele cauze ale zilei de ieri." Să faci un concept dintr-o vedetă excentrică - iată o acrobaţie a ideilor care numai lui Adrian Cioroianu putea să-i reuşească. Legenda ★★★★★ Merită să faceţi orice sacrificiu ca să cumpăraţi această carte ★★★★ Ar fi păcat să n-o aveţi în bibliotecă ★★★ Puteţi să o citiţi, în lipsă de altceva ★★ Nu pierdeţi nimic dacă n-o citiţi ★ Dăruiţi-o unui duşman