CIORBEA, despre OUG privind CONTESTAREA deciziilor date de COMPLETURILE de CINCI judecători: „Nu am COMPETENŢE în acest sens”

Avocatul poporului, Victor Ciorbea, a declarat că nu se poate pronunţa asupra OUG pentru contestarea deciziilor date de completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă, prezentată astăzi de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, până când nu va vedea textul propus.

„Până nu văd Ordonanța de Urgență anunțată de ministrul Tudorel Toader, Avocatul Poporului nu are ce să facă – nu are competențe în acest sens acum. Fiind vorba despre o OUG, dacă va intra în vigoare fie și numai o secundă, va produce efecte și, dacă o ataci la Curtea Constituțională, nu va mai avea nici cea mai mica importanță.

Las deoparte eventualele motive de neconstituționalitate – atât timp cât judecătorii CCR s-au exprimat pe marginea acestui aspect, ce sens ar mai avea? Deci, rețineți: mă voi pronunța cu privire la OUG anunțată de Tudorel Toader doar după ce o voi vedea și, în al doilea rând, nu uitați că judecătorii CCR s-au pronunțat deja cu privire la aspectele de constituționalitate. În al treilea rând – și asta este foarte important –, chiar dacă ar exista aspecte de neconstituționalitate, acestea ar fi depășite datorită principiului favorabilității legii pentru diverse spețe”,  a declarat Victor Ciorbea, potrivit podul.ro.

Toader a anunţat că va avea luni o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, cu care va discuta despre evaluarea situaţiei şi soluţiile de urmat în cazul legii recursului compensatoriu, dar şi despre o eventuală ordonanţă de urgenţă pentru contestarea deciziilor date de completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Referitor la noua ordonanţă de urgenţă pregătită de către Ministerul Justiţiei, Toader a explicat că ea se referă la absolut toate cauzele soluţionate definitiv de completuri de cinci judecători de la Instanţa supremă, indiferent de natura soluţiilor adoptate de acestea.