Interviul acordat postului B1Tv, vineri, de omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a fugit în Israel în urma problemelor avute cu DNA, continuă să trezească interesul, mai ales din partea unui dintre personajele acuzate de acesta de ilegalităţi.
Omul de afaceri israelian susţine că în spatele problemelor sale de natură penală s-ar afl a aşa-numitul „stat paralel”, care era interesat de control postului de televiziune Realitatea Tv, dar şi de scrierea unor denunţuri împotriva lui Radu Mazăre, lucru pe care Schwartzenberg ar fi refuzat să îl facă.
Cel acuzat de israelian că i-ar fi furat Realitatea Tv, Cozmin Guşă, a reacţionat susţinând că de fapt Sorin Ovidiu Vântu cesionase acţiunile televiziunii către o fi rmă a lui Liviu Luca, chiar înainte să îi vândă aceleaşi acţiuni lui Schwartzenberg.
Al cui este de fapt postul de televiziune Realitatea Tv? Este o întrebare care persistă în spaţiul public de câţiva ani, iar răspunsul este important inclusiv pentru statul român din simplul motiv că are de recuperat nu mai puţin de 25 de milioane de euro de la instituţia media. Elan Schwartzenberg, om de afaceri de origine israeliană, fugit din România încă din vara anului 2012, susţine că postul i-a fost furat de către Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru prin falsificarea semnăturii sale.
SRI, interesat de Realitatea Tv
Conform omului de afaceri israelian, serviciile secrete erau cele interesate de controlul postului de televiziune: „După ce am preluat Realitatea, domnul Maior m-a rugat să trec pe la generalul Coldea. Mi-a spus că dorinţa lui este ca acel post de televiziune să ofere susţinere pentru interese naţionale. Asta se întâmpla în 2012”, susţine Schwartzenberg.
Tot el spune că presiunile au continuat şi la un moment dat „A venit cineva la mine şi mi-a spus: «Am nişte presiuni speciale din partea SRI. Dacă nu le voi rezolva, voi fi nevoit să fac nişte lucruri regretabile.» La nişte săptămâni după acest moment am pierdut controlul televiziunii în favoarea lui Guşă şi Păcuraru. Ulterior, Guşă şi Păcuraru mi-au şi falsificat semnătura pentru a prelua televiziunea”.
Ce i-a vândut Vîntu israelianului
Replica lui Cozmin Guşă a venit după puţin timp, iar acesta sugerează că de fapt omul de afaceri israelian a fost păcălit de Sorin Ovidiu Vîntu. Gușă a declarat că Schwartzenberg a încheiat o tranzacţie fictivă, pentru că în momentul acela Realitatea TV nu mai aparținea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
„Acesta cesionase deja drepturile către un off-shore care nu mai aparținea lui, ci lui Liviu Luca”, a precizat Gușă. Întrebat de prim redactorul-şef al Evenimentului Zilei, Mirel Curea, dacă are cunoștință despre ce document a vorbit Schwartzenberg, când spune că i-a fost falsificată semnătura, Cozmin Gușă a refuzat să dea un răspuns concret.
Guşă sugerează că israelianul este comandat de SIE
Ca şi Schwartzenberg, Cozmin Guşă susţine şi el teoria implicării serviciilor în acest scandal. Într-o declaraţie pentru Evenimentul Zilei, actualul acţionar al Realităţii Tv, a spus:
Sorin Ovidiu Vîntu. FOTO: LIBERTATEA
„În acest moment este evident că, pe lângă faptul că execută o comandă, venită tot din zona unei structuri de intelligence, el dorește și să îl sprijine pe prietenul său Liviu Dragnea, și să intre în corul unor vinovați evidenți, care se victimizează. Eu nu am nicio îndoială legată de relația lui cu Serviciul de Informații Externe (SIE), care s-a cimentat în perioada în care director al SIE era Mihai Răzvan Ungureanu, colegul lui de la Iași”, mai spune Gușă.
Ca să rezumăm: israelianul acuză că problemele sale sunt cauzate de interesul SRI pentru Realitatea Tv, iar Guşă susţine că acuzele lui Schwartzenberg sunt incitate de SIE, ambele servicii secrete româneşti. Numai că Guşă a mai făcut o afirmaţie pentru EVZ din care reiese că unul dintre liderii SRI a încercat să îl ajute pe Schwartzenberg să se vadă cu preşedintele României.
„Cunoscătorii l-au localizat mai bine, apropo de relațiile sale cu Statul Român, cu ocazia celebrei vizite al lui Traian Băsescu în Israel, însoțit de George Maior și Florian Coldea, unul dintre cei doi aranjându-i lui Elan o posibilă întrevedere cu Băsescu - care a fost mediatizată, dar pe care Băsescu a refuzat-o - iar Elan a rămas singur într-o piață plină cu jurnaliști din Tel Aviv”, a spus Guşă.
Amintim faptul că vizita lui Traian Băsescu în Israel a avut loc la jumătatea lunii ianuarie 2014.
Mesaj pentru Guşă: „Să-i ridici ode lui Kovesi că să nu vă bage la beci”
După declaraţiile lui Guşă a venit şi replica omului de afaceri israelian, în exclusivitate pentru EVZ. Acesta susţine că pe Mihai Răzvan Ungureanu nu l-a cunoscut la Iaşi, ci la Bucureşti şi că s-au văzut doar de „3-4 ori în viaţă”. Cu toate acestea îl consideră pe fostul director SIE „un om deosebit și valoros”, despre serviciul de spionaj extern spune că este „o instituție respectată la nivel internațional”, dar cu care el nu are tangenţe.
Cât despre afirmaţiile lui Guşă conform cărora în dosarul DNA în care este cercetată şi firma sa şi în care actualul patron Realitatea Tv susţine că au fost influenţaţi martori, israelianul susţine că afirmaţia este foarte gravă: „Dacă este adevărată afirmația ta că în calitate de martor ai avut acces la declarațiile altor martori, acest fapt este extrem de grav și trebuie investigat atât procurorul de caz, cât și tu, pentru divulgarea unor informații din cadrul anchetei”.
În răspunsul său, Schwartzenberg a vorbit şi despre presupusa sa prietenie cu Liviu Dragnea: „N-am fost la nicio vânătoare cu el că nu se califica să meargă cu noi, nu mi-a fost prieten pentru că nu avea caracter, iar Mazăre din «Tzaranush» nu-l scotea”.
În finalul răspunsului său pentru Cozmin Guşă, omul de afaceri israelian a făcut o afirmaţie şocantă: „Datorită unor repetate afirmații tendențioase la adresa evreilor în general și a Statului Israel în particular - și nu mă refer la micul nostru schimb de repliciești trecut în mod oficial pe o lista cu acest gen de „personalități” în Israel dar și Statele Unite ale Americii. Nu te mai îmbăta cu apă rece și nu mai abera în spațiul public!
Faptul că ai făcut un curs de mână a treia în USA, nu înseamnă nimic. Tu trebuie să te preocupi să rămână Moncea (judecătoarea Mariana Moncea este cea care a declarat insolvenţa Realitatea Media şi cea care l-a numit în funcţie pe administratorul judiciar Florin Bercea, cel care l-a numit în funcţia de manager al postului pe Cozmin Guşă –n.r.) în funcție pentru a nu-ți se închide prăvălia (vezi că dacă n-ai portavoce, te schimbă Vizer din post) și să continui să-i ridici ode lui Kovesi că să nu vă bage la beci”.
DNA cercetează semnătura falsă despre care vorbeşte Schwartzenberg
Ca lucrurile să fie şi mai complicate, în octombrie 2013 DNA a anunţat că a pus sub învinuire trei firme într-un dosar penal. Este vorba despre Realitatea Media, SC „Strategies-Research-Investments (deţinută în părţi egale de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru) şi Rovigo SRL, societatea care s-a ocupat pentru o perioadă de insolvenţa televiziunii.
Elan Schwartzenberg. FOTO: EVZ
Interesant este că firma lui Guşă şi Păcuraru era acuzată în anul 2013 de către DNA de „infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acţionarilor”. Practic, acuzele procurorilor îi dau mai degrabă dreptate omul de afaceri israelian.
Totuşi, Cozmin Guşă susţine că: „Cei audiaţi au fost incitaţi să vorbească despre posibile relaţii nelegale pe care le-ar fi avut cu mine sau cu Realitatea, lucru care nu s-a întâmplat“
Judecătoarea care adecis intrarea în insolvenţă, cercetată de DNA
Judecătoarea Mariana Moncea este cea care, în anul 2011, a decis intrarea în insolvenţă a Realităţii Media. În urmă cu trei ani, procurorii DNA au anunţat că anchetează modul în care a luat această decizie, procurorii susţinând în dosar că magistratul ar fi primit aproape 200.000 de euro ca să favorizeze gruparea Maricel Păcuraru-Cozmin Guşă.
Ancheta procurorilor vizează modul în care Moncea a decis intrarea în insolvenţă a societăţii Realitatea Media SA şi a stabilit creditorii. Magistratul a aprobat planul de reorganizare depus de Realitatea Media şi recuperarea unor creanţe fără fundament real, mai susţin procurorii. În urmă cu trei ani, Elan Schwartzenberg, i-a trimis o scrisoare judecătoarei Mariana Moncea în care o acuză de decizii ilegale şi de abuzuri.
„Ca orice societate în insolvenţă, am respectat integral legile în vigoare şi atât eu cât şi directorul general, domnul Sorin Enache, am fost în perfectă colaborare cu administratorul judiciar, Rovigo SPRL, reprezentată de domnul Deleanu, acesta asigurându-ne permanent de faptul ca dumneavoastră, în calitate de judecător sindic, sunteţi foarte mulţumită de modul în care debitoarea Realitatea Media SA îşi derulează activitatea curentă.
Aceasta este raţiunea pentru care am primit cu mare mirare vestea conform căreia Rovigo SPRL a decis să demisioneze din funcţia de administrator judiciar al SC Realitatea Media SA , dublată cu decizia dvs. de a revoca administratorul judiciar desemnat de adunarea creditorilor, decizie ce s-a dovedit a fi ilegală, conform hotărârii Curţii de Apel Bucureşti”, scria omul de afaceri israelian în urmă cu trei ani.
Istoria încâlcită a postului Realitatea TV
Toamna anului 2001 – Omul de afaceri Silviu Prigoană, în acel moment patronul firmei de salubritate Rosal, a lansat postul de televiziune Realitatea TV. A fost prima televiziune de ştiri din România.
2 decembrie 2003 - Silviu Prigoană a vândut 55% din actiunile SC Realitatea Media, către o societate de investiţii elveţiana, Bluelink Comunicazioni SA. Deşi iniţial s-a vehiculat că în spatele firmei elveţiene s-ar afla fostul premier italian Silvio Berlusconi, în timp a ieşit la iveală faptul că noii proprietari ai televiziunii erau Sorin Ovidiu Vântu şi Liviu Luca.
25 octombrie 2010 – Consiliul de Administraţie al Realitatea Media a semnat un contract de management cu omul de afaceri Sebastian Ghiţă, pentru o perioadă de 5 ani. Discuţiile începuseră încă din primăvara anului 2010, din cauza problemelor financiare ale postului de televiziune, iar în toamnă Ghiţă a anunţat că el va primi 80% din profit, iar Vântu 20%.
30 aprilie 2011 – omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat că a preluat 92% din acţiunile Bluelink Comunicazioni, grupul care deţinea Realitatea Media. Managementul era asigurat în continuare de Sebastian Ghiţă, el având un contract pe o perioadă de cinci ani.
Silviu Prigoană. FOTO: EVZ
7 septembrie 2011 - judecătorul sindic Mariana Moncea de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva Realitatea Media.
10 octombrie 2011 – pe parcursul verii anului 2011 tensiunile dintre Schartzenberg, acţionar majoritar, şi Ghiţă, manager, se acutizează iar patronul Asesoft lansează un nou post de televiziune, România TV.
28 noiembrie 2011 – Cozmin Guşă anunţă că deţine 20% din Realitatea Media, împreună cu Maricel Păcuraru achiziţionând PetromService, unul dintre acţionarii postului de televiziune. În acel moment acţionariatul teviziunii arăta astfel: Bluelink Comunicazione Limited: 86,5% (din care Schartzenberg anunţase că a cumpărat 92%- n.r.), Sindicatul Național Petrom-Energie: 5,4%, PSV Company: 7,5% (ultimele două sunt companiile la care se referă Guşă –n.r.) şi alţi patru acţionari cu procente de sub 1%.
Iunie 2012 – Elan Swartzenberg pleacă în vacanţă, la Nisa, cu fiul său, dar nu se mai întoarce în România, după ce i s-au deschis mai multe dosare penale de către DNA. 1 octombrie 2012 – Cozmin Guşă preia managementul Realitatea Media. Decizia a fost luată de către Florin Bercea, administratorul special al televiziunii.
17 octombrie 2013 – DNA anunţă începerea urmpăririi penale faţă de SC Strategies Research Investments SRL, deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, în sarcina căreia s-au reţinut, infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În acel moment DNA a anunţat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acţionarilor