"Am două ocupaţii. Una mi se trage din copilărie...”.
Declaraţia îi aparţine celebrului şi apreciatului artist Adriano Celentano. „Cine şi-ar fi închipuit că Celentano va ajunge din ceasornicar, cântăreţ!”, nota presa italiana. Da este, într-adevăr, incredibil, aşa cum incredibil este faptul că astăzi, artistul a împlinit vârsta de 77 de ani!
Bunul prieten al lui Adriano Celentano, solistul Jovanotti, spunea nu demult că, deşi are o vârstă înaintată, „Celantano este la fel de proaspăt şi plin de energie, ca în tinereţe. "Este unul dintre cei mai interesanţi şi inteligenţi oameni pe care îi cunosc", a declarat Jovanotti, citat de Hot Arena.
Un rebel
Celantano s-a născut pe 6 ianuarie 1938 la Milano, debutând în muzică la frageda vârsta de 12 ani. În ciuda succesului muzical imens, Celentano nu şi-a trădat meseria şi pasiunea primară: cea de ceasornicar! "Am două ocupaţii. Una mi se trage din copilarie, cea de ceasornicar. A doua mea profesie este cea de artist. Aceasta s-a transformat în principala mea activitate. Mă folosesc de ea pentru a aduce în faţă ceea ce cred", declara Celentano într-un interviu.
Rebel, haios, hotărât, un timbru al vocii special, un personaj. Apărător al unor cauze menite să stârnească polemică. A ieşit întotdeauna în evidenţă pentru că s-a născut neiubitor de tipare. El reprezintă un apreciat capitol din istoria cântecului italian, şi nu numai.
Celentano s-a născut într-o familie originară din regiunea Puglia din sudul Italiei. Adolescentul Celentano va renunţa la şcoală pentru a “exercita” diverse meserii, printre care se numără cea tocmai menţionată: cea de ceasornicar. La 18 mai 1957, tânărul rebel participă la primul festival italian de rock and roll, cu melodia “Ciao ti diro”, acompaniat de trupa sa, “Rocky Boys”. Festivalul va însemna un mare triumf pentru Celentano, acest lucru trasându-i, de fapt, drumul pe care avea să-l urmeze cu adevărat. Cei care s-au ocupat de biografia lui i-au împărţit cariera în mai multe “faze”. Prima fiind aceea a rock’n roll-ului.
Ca pe arcuri
Stilul său nonconformist de a dansa a făcut să se nască un mit. Şi anume acela numit “del Molleggiato” (flexibil, ca pe arcuri). În 1966, presa italiană îl clasa drept “anticipator al tezelor ecologiste” după ce lansează melodia “Il ragazzo della via Gluck”, strada din Milano, unde s-a născut. În 1970 câştigă premiul întâi la Sanremo cu melodia “Chi non lavora non fa l’amore”, în duet cu soţia sa, Claudia Mori. De altfel, în anii ’70 şi la începutul anilor ’80 devine rege al box office-ului italian, jucând în filme realizate cu buget mic. Unul dintre cel mai de succes filme în care a jucat este considerat şi acum de critică “Serafino” (1969). În anii ’80 se transformă în protagonist al comediei cinematografice şi debutează ca “tele-predicator” în emisiunea de televiziune, devenită legendară, “Fantastico 8”. Pe atunci, fiind deja cunoscut pentru reacţiile sale în forţă, i-a invitat pe telespectatori să-şi închidă televizoarele pentru cinci minute, în semn de manifest pentru pace în lume (în 1987, în timpul emisiunii “Fantastico”).
În faţa Papei
Cea mai originală dintre performanţele sale muzicale a realizat-o în faţa Papei Wojtyla, în 1997, la Bologna, în faţa a 500.000 de persoane şi transmise în direct de RAI: a improvizat un Marş tipic unui “Molleggiato” în jurul Suveranului Pontif.
Niciodată autoritatea nu a constituit pentru el o problemă. În 2005, Celentano a acuzat televiziunea italiană RAI de cenzură şi a întrerupt contactele cu şefii acesteia. “Nu voi reveni la RAI în aprilie 2005, şi asta pentru multă vreme, atîta timp cât RAI nu-mi va recunoaşte libertatea de exprimare pe care am avut-o întotdeauna. Conducătorii RAI îmi acordau libertate, dar trebuia să-i informez dinainte despre ce urma să fie difuzat în emisiuni”, a comentat pe atunci, ironic, Celentano, într-un comunicat de presă. Postul italian RAI uno era în negocieri cu Celentano pentru o serie de patru emisiuni speciale pentru 2005. Scandalul a fost pe primele pagini din toată presa italiană, iar criticile la adresa ameninţărilor la care este supus pluralismul media în Italia s-au înmulţit.
Până la ora actuală, cariera sa a înregistrat experienţe discografice importante şi apariţii la televiziune care s-au bucurat de un mare succes. Astfel, se poate spune că la împlinirea vârstei de 76 de ani, Celentano rămâne un erou al scenei muzicale şi al scenei lumii în general.