Cine seamănă vânt culege furtună!

Schimbarea, pentru unii neaşteptată, a scenei publice româneşti, rezultat al adoptării moţiunii de cenzură, i-a făcut pe mulţi dintre politicieni, aparţinând Partidului Democrat Liberal, că în pofida eforturilor, să nu înţeleagă încă, cu adevărat, ce li s-a întâmplat.

Rezultatul cel mai vizibil al nedumeririlor îl reprezintă reacţiile şocante pe care cei mai mulţi dintre ei le au în faţa unora dintre hotărârile actualilor guvernanţi. Astfel l-am urmărit în urmă cu două seri pe unul dintre liderii cei mai rezervaţi ai Partidului Democrat, atunci când îşi exprimă nedumerirea provocată de unele decizii ale Uniunii Social Liberale, decizii pe care le acuză ca fiind fundamental nedemocratice. Nu îmi venea pur şi simplu să cred că poate fi adevărat ceea ce văd. Domnul deputat, cu ingenuitatea-i caracteristică, se arăta contrariat şi "întristat" de gravul deficit democratic pe care noul sistem electoral îl va aduce în România, de modalităţile la fel de nedemocratice prin care Uniunea Social Liberală şi-a construit majoritatea, de felul în care noii guvernanţi îşi impun autoritatea, de influenţa mult prea mare pe care Guvernul o are asupra Parlamentului. E ca şi cum cu toţii am fi trăit în ultimii patru ani într-o cu totul altă ţară. E ca şi cum am fi venit de undeva dintr-un loc în care nu am avut niciun fel de informaţie referitoare la România de după 2008. E ca şi cum cei care au guvernat până de curând România ar fi avut o majoritate legitimă şi ar fi construit sprijinul parlamentar al guvernului numai pe deputaţii şi senatorii propriului partid, şi ai aliaţilor, aşa cum au fost ei desemnaţi de către electorat. E ca şi cum puterea guvernelor Boc nu ar fi fost construită în mod esenţial pe numărul mare al transfugilor. E ca şi cum nu PDL-ul şi aliaţii săi ar fi fost cei care au ignorat în mod consecvent orice opinie a Opoziţiei. E ca şi cum nu fosta guvernare ar fi fost cea care a încălcat toate cutumele şi toate procedurile cu care viaţa parlamentară era obişnuită încă de la începuturile anilor 1990, desemnând de pildă, reprezentaţi în diverse organisme ale statului fără a ţine seama de aritmetică reprezentării în parlament. E ca şi cum guvernele Boc nu ar fi luat tot felul de decizii la limita legalităţii, ba chiar mai mult, dincolo de constituţionalitate, numai pentru a favoriza unele interese de partid. E ca şi cum în ultimii patru ani nu decizia gregară a unui parlament falsificat ar fi fost cea care a dat autoritate guvernanţilor. Lucrurile nu pot fi mai simple decât atât. O Putere care a suprainterpretat, de câte ori a avut ocazia, regulile democratice în favoarea ei, o Putere care a făcut toate eforturile pentru a-şi atinge scopurile, de multe ori împotriva intereselor colective, inventând mimarea profesională a democraţiei, o Putere care s-a comportat tot timpul ca şi cum Opoziţia nu a r fi existat, se trezeşte ea însăşi, astăzi, pe băncile Opoziţiei. Precedentul a fost creat. Cine seamănă vânt culege furtună!