În calitate de ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România și Rusia privind inventarierea relațiilor bilaterale”.
În mod bizar, legea a fost publicată în Monitorul Oficial un an mai târziu, tocmai în data de 17 aprilie 2006. Prin acest Protocol, problema Tezaurului a fost aruncată în tomberonul istoriei, pentru că documentul convenit șterge cu desăvârșire perioada 1917-1945 din istoricul relațiilor România-URSS. „Nu există probleme între România şi Rusia!”, a fost declarația victoriasă a șefului diplomației românești, rostită cu ocazia semnării documentului, potrivit consemnărilor presei la acea vreme.
Fost ambasador al României la Moscova în preajma semnării Protocolului, Dumitru Prunariu avea să declare public: „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurului României, confiscat de bolşevici în 1918. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005, am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl. Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în niciun fel şi sub nicio formă problema Tezaurului”.
Doi ani mai târziu, la sfârșitul anului 2007, Ungureanu era numit director al Serviciului de Informații Externe. După încă doi ani, în 2009, colonelul Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI pe toată perioada directoratului lui Virgil Măgureanu, avea să facă o declarație de o gravitate excepțională, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, „Realitatea zilei”. Potrivit acestei declarații, Ungureanu se făcea vinovat, nici mai mult, nici mai puțin, decât de trădare națională în slujba unei puteri străine. În acest sens, colonelul Ulieru solicita să fie audiat oficial, pentru a-și proba spusele: „A avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus «oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?» (…) Înainte de a fi secretar de stat, Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. A făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană a SRI a încercat să îl racoleze. Şi, ca urmare a acestei conferinţe de presă, s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcută la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin. Dacă eu cad cu tronc unui serviciu străin pentru că sunt simpatic şi mă descurc bine în lume, când eu păţesc un asemenea necaz e normal ca acel serviciu să intervină şi la serviciul similar din România, respectiv la SRI. Dacă Comisia parlamentară de control a SRI sau SIE vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante”.