Dintre personajele care au anturat Întruparea, magii mi se par a fi cei mai interesanți. Îmi pare rău că Biserica Ortodoxă nu cinstește cu mai multă evlavie pe magi.
La catolici, ei sînt sfinți, au o zi a lor în calendar și primesc toată cinstirea ce li se cuvine. La noi, magii sînt amintiți în biserică doar în treacăt, prin unele tropare, dar și, cu multă bucurie, de popor, în colinde.
Pomeniți pe larg în Evanghelia după Matei, magii au venit din Orient, conduși de o stea, la locul nașterii lui Iisus, ca să I se închine. Steaua nu a fost prea precisă - i-a dus întîi la Ierusalim și, fiind vorba despre naștere împărătească, magii chiar au crezut că se născuse prunc în palatul lui Irod. Abia apoi au ajuns la Betleem, nu departe la Ierusalim, la locul nașterii Sale. După ce I s-au închinat și I-au adus daruri, au plecat pe alt drum, căci îngerii le-au spus în vis că e bine să-l evite pe Irod la întoarcere. Trecerea magilor prin lumea evreilor a adus spaimă împăratului Irod și daruri Împăratului adevărat, ceea ce sugerează o extrem de interesantă nevoie de alteritate, de străinătate, pentru a putea discerne un mare adevăr.
Evreii cunoșteau, deja, bine tagma magilor. Îi știau, mai ales, din Cartea lui Daniel, căci proorocul a ajuns să-i domine pe magi prin priceperea sa de a tălmăci visele. În Orient, magii erau la mare prețuire; ei erau astrologi, cititori în toate cele, tălmăcitori de vise, vindecători, alchimiști, aveau adesea funcții oraculare și erau utilizați ca sfătuitori pentru puternicii zilei. Erau înțelepți și, adesea, inițiați. Legenda dezvăluie numele celor trei magi care au urmat steaua (Melchior, Baltazar și Gaspar), precum și originea lor (unul este din India, altul din Arabia și cel de-al treilea din Persia). Fapt este că, în Orient, rolul magului era extrem de important, mergînd pînă la conferirea legitimității unui rege - poate de aceea, în unele tălmăciri ale Evangheliei, magii sînt denumiți ei înșiși prinți ori regi, iar tradiția de la noi, de pildă, îi reține și drept ”crai”.
În orice caz, sensul prezenței lor la picioarele Pruncului se va vădi abia odată cu răstignirea, căci sensul adînc al oricărei nașteri abia la moarte poate fi înțeles. La naștere, Iisus este recunoscut imediat de genitili și nu de evrei - primii care își asigură mîntuirea Sa sînt, așadar, niște străini. Perfect simetric cu tîlharul pe care, la răstignire, Iisus îl va lua cu el în Cer un tiîlhar. Primii și ultimii oameni mîntuiți direct de mîna Lui, în trecerea Lui pe pămînt, sînt niște ne-legiuți, adică unii aflați în afara legii celei vechi. Poți fi în afara legii celei vechi în două feluri: prin naștere (nu ești evreu) și prin faptă (ești evreu, dar nu respecți legea). Magii și tîlharul sînt exemplele cele mai pure ale celor stări ale ne-legiuirii. Ei bine, primii și ultimii direct mîntuiți de Dumnezeu întrupat sînt chiar ei.
Importante în povestea magilor sînt, desigur, și darurile pe care i le-au adus lui Iisus: aur, smirnă și tămîie. Origen a deslușit astfel: aur pentru că se închinau unui rege, smirnă pentru că se închinau unui muritor și tămîie pentru că se închinau lui Dumnezeu. Și Ioan Gură de Aur vede în daruri semnul limpede că magii știau perfect cui veneau să i se închine: lui Dumnezeu însuși. De altfel, uimitoare în întreaga istorie este siguranța magilor - știau bine pentru cine porniseră la drum.
Tot în jurul nașterii Sale, ne spune evanghelistul Luca, s-au strîns păstorii evrei care, în timp ce vegheau noaptea turmele, au primit mare desfășurare de îngeri care le-a vestit că li s-a născut Împărat și Mîntuitor. Au venit și ei la iesle, să se închine. Mărturiile celor doi evangheliști, desigur, trebuie citite împreună. Deopotrivă intelectuali și analfabeți, evrei și gentili, s-au strîns la chemarea lui Dumnezeu, căci pentru toți Dumnezeu a venit.
Mi se pare că, aducînd pe magi la Prunc, mie mi se pare și că Dumnezeu a vrut să spună ceva esențial poporului despre intelectuali, după cum aducînd pe păstori la Prunc, Dumnezeu a vrut să spună ceva esențial intelectualilor despre popor.
Crăciun fericit! Să ne bucurăm!