Ciclonul islandez care a provocat haos în Europa ajunge și în România, anunță meteorologii. După ce a afectat sever Germania, Cehia și Polonia, acest fenomen meteo extrem se deplasează spre est, aducând ploi, vijelii și temperaturi mult mai scăzute. Primele regiuni afectate vor fi cele din vestul țării, urmând ca vremea instabilă să se extindă treptat pe întreg teritoriul. Meteorologii avertizează asupra riscului de inundații locale și a intensificării vântului, însoțit de grindină și descărcări electrice.
Vestul țării, primul afectat de furtunile aduse de ciclonul islandez
Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat la Antena 3 CNN că ciclonul care a produs cantități istorice de precipitații în Europa Centrală (150-300 l/mp în 48-72 ore) și a adus primele ninsori consistente în Alpi (limita ninsorilor a coborât la înãlţimi de 1100 m), deși va pierde din intensitate pe măsură ce se apropie de România, va aduce fenomene severe începând de mâine, mai ales în regiunile vestice. „Vom avea averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar grindină. Cantitățile de apă pot depăși izolat 40 l/m²”, a declarat Șerban.
Până sâmbătă, aceste fenomene meteo se vor extinde în toată țara, cu furtuni care vor afecta majoritatea regiunilor, inclusiv cele din sud și est. Zonele montane vor fi, de asemenea, afectate, unde, la altitudini de peste 2000 de metri, ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare, primele semne ale iernii apărând în masivele Retezat, Godeanu și Parâng.
Scăderi abrupte de temperatură în weekend
Odată ce ciclonul islandez va ajunge în România, temperaturile vor scădea drastic. În vest, nord și centru, maximele vor coborî cu 10-15 grade în doar 24 de ore, aducând temperaturi de 10-16°C în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana.
În zonele montane, vremea va fi chiar mai rece, lapovița și ninsorile fiind așteptate pe cele mai înalte vârfuri.
Frig și în sudul țării
Deși mâine, în sudul și sud-estul României, temperaturile vor rămâne ridicate, ajungând chiar la 30°C, de sâmbătă, răcirea va fi generalizată.
„Duminică, vremea va fi mult mai rece decât normal pentru această perioadă, cu maxime între 12 și 24°C”, a explicat meteorologul Alina Șerban. În București, de asemenea, se așteaptă o răcire accentuată după un vârf de căldură vineri.
Meteorologii avertizează că această schimbare bruscă a vremii va continua și săptămâna viitoare, cu riscuri ridicate de inundații locale și instabilitate atmosferică în întreaga țară.