Depărtează-te, fereşte-te de persoanele care caută, evident, scandal! Te enervezi şi pierzi timpul, genul acesta de indivizi nu pot fi făcuţi să gândească raţional. Totuşi, o veste bună!
10 martie
Chuck Norris împlinește 80 de ani și nu–i este frică de gripa chinezească. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 10 martie s-au născut Sharon Stone, Sarita Montiel, Neneh Cherry, Chuck Norris, Boris Vian, Pablo de Sarasate, Tamara Karsavina, Arthur Honegger, Arta Florescu, Nicu Gingă, Petre Dulfu.
Pe 10 martie sunt Sfinţii Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei.
Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, ne apropiem de sfârşitul unei etape.
Astăzi, pe 10 martie, este ziua de naştere a lui Chuck Norris. Împlineşte 80 de ani, să-i spunem, neapărat, “La Mulţi Ani”! Altfel, o să avem de suferit!
Şi dacă vreţi să faceţi o experienţă, ca să vedeţi amploarea şi profunzimea fenomenului Chuck Norris, puneţi pe motorul de căutare “Google”: “where is Chuck Norris”... şi deschideţi Chuck Norris Google Search. Răspunsul este: Google won't search for Chuck Norris because it knows you don't find Chuck Norris, he finds you.
Your search - Chuck Norris - did not match any documents.
Suggestions:
- Run, before he finds you.
- Try a different person.
- Try someone less dangerous.
Carlos Ray “Chuck" Norris este o legendă vie urbană. Întreaga lui viaţă este un exemplu de “homo americanus", o ilustrare a bărbatului dur cu suflet de aur, cu umor, a americanului tipic, a pionierului din vest. Provenit dintr-o familie irlandeză şi cu un strămoş piele roşie, Chuck Norris, veteran din războiul Coreei, a fost în Air Force, este unul dintre cei mai de succes practicanţi ai artelor marţiale, ieşind din viaţa competiţională de karate cu un fantastic scor 185-10-2. A constituit propriul stil, are un dojo propriu. A jucat în aproape o sută de filme şi seriale în care avea rolul justiţiarului, al celui care aducea dreptatea, protejându-i pe cei slabi. Este cunoscut pentru vederile lui conservatoare, fiind un creştin practicant, cu mai multe cărţi pe domeniu, adresate în special tineretului. Este un mare filantrop şi luptător împotriva drogurilor şi a devianţelor sexuale. Este Republican şi Texan! Milionar, mai are exact 68,37 milioane de dolari lichizi. Se spune că avea peste o sută de milioane de dolari dar a ajutat multă lume, a făcut multe filantropii. Probabil că puțini știu despre pasiunea lui Chuck Norris pentru mașinile ”Fiat”, cele făcute la Torino, în Italia. Are vreo opt, multe dubițe. Și colecționează timbre. Dar și artă a nativilor și maya, toltecă și aztecă.
Din toamna anului 2005 pe spaţiul virtual al internetului au început să circule o mulţime de “bancuri" numite “Facts about Chuck Norris". De exemplu : “Când intră în apă Chuck Norris nu se udă, apa se Chuck Norris!". Cum a devenit acest texan luptător un superman în viaţă, un model şi o legendă vie? Cum au apărut acele "Chuck Norris Facts"? Nu ştiţi ce sunt? Mici glumiţe, exagerări adorabile, iată o duzină dintre ele:
- Chuck Norris a numărat până la infinit... De două ori!
- Unii pot umbla pe apă, Chuck Norris poate înota pe pământ!
- Teama de păianjeni se numeşte archnofobie, teama de spaţii mici, claustrofobie, teama de Chuck Norris se numeşte... logică!
- Când Alexander Bell a inventat telefonul, avea deja trei apeluri de la Chuck Norris.
- Chuck Norris a fost pe Marte. De aceea nu sunt semne de viaţă acolo...
- Chuck Norris are în dormitor, pe jos, o blană de urs grizzly. Ursul nu este mort, dar îi este frică să se mişte!
- Nu există nicio teorie a evoluţiei! Doar o listă de animale pe care Chuck Norris le-a lăsat în viaţă!
- Chuck Norris nu are nevoie de ceas. El decide cât este ora!
- Chuck Norris nu are vise şi dorinţe, el are planuri!
- Titlul original al filmului “Predator versus Alien” a fost “Predator and Alien versus Chuck Norris”. Filmul nu a fost produs, pentru că dura 15 secunde. Atât i-a trebuit lui Chuk Norris să extermine cele două specii!
- Când Chuck Norris joacă “Monopoly” afectează toată economia mondială!
- Trăim într-un Univers în expansiune. Pentru că toţi fug de Chuck Norris!
Sociologii au studiat acest fenomen. Din păcate cele publicate sunt foarte plate şi neinspirate, de parcă s-ar fi tăiat masiv din articole. Probabil, de frica lui Chuck! Unul dintre articole spune că Chuck Norris este o imagine a lui Superman. Dar Chuck Norris s-a întrecut odată cu Superman. Învinsul trebuia să poarte chiloţii peste pantaloni…
Totuşi, de ce Chuck Norris! De ce nu “Terminatorul", Arnold Schwarzenegger , “Rambo", Sylvester Stallone, sau greul de ucis Bruce Willis. Pentru că cei trei menţionaţi sunt nişte actori, formidabili de buni, dar “doar" nişte actori. Pe de altă parte Schwarzy şi-a jucat cartea politică şi a câştigat, a fost guvernator și nu a fost cel mai prost în acest rol. Chuck Norris, însă, este adevărat, (ca şi Bruce Lee) îşi joacă propriul rol. Lumea are nevoie din ce în ce mai mult de adevăr, de adevăratele valori şi începe să respingă politicianismul şi cameleonii, politicul corect.
Şi mai este ceva. În casele americane, din Virginia până în Alaska, desupra patului multor băieţi şi fete din cele o sută de mii de orăşele care constituie Statele Unite, dar și pe biroul unor CEO, bancheri sau militari, stă o listă. Codul onoarei, al vieţii, lui Chuck Norris :
- O să mă dezvolt la cât pot atinge, la maximum, în toate direcţiile, dacă nu contravin regulilor legale, etice şi religioase. 2. Voi uita greşelile trecutului şi mă voi concentra pe planurile benefice de viitor. 3. Stabilesc că dragostea, fericirea şi loialitatea sunt valorile familiei mele şi voi veghea continuu la respectarea lor. 4. Trebuie să găsesc binele din orice persoană şi să-i fac pe cei din jurul meu să se simtă confortabil. 5. Dacă nu am nimic bun să spun despre cineva, trebuie să tac din gură. 6. Voi fi la fel de entuziast pentru succesele celor din jur, ca şi când ar fi ale mele. 7. Trebuie să fiu receptiv la nou, să am un orizont deschis de vederi, dar nu tot ce este nou este şi mai bun. 8. O să respect autorităţile, valorile adevărate şi demonstrate, în orice domeniu al vieţii. 9. Rămân pentru eternitate loial lui Dumnezeu, ţării mele, familiei şi prietenilor. 10. Voi rămâne toată viaţa credincios convingerilor mele, atitudinii pozitive, pentru ajutorarea şi apărarea celor mai slabi, deoarece aceasta ajută familiei mele, ţării mele şi mie însumi.
O lecţie pentru mulţi politicieni, şi nu numai, pentru toată lumea, de fapt – vorba ticului verbal la modă.
Și un ultim fact:
După eșecul de facto al tratatului de pace cu talibanii, POTUS s-a infuriat și l-a chemat pe secretarul apărării: Trebuie să dăm un exemplu, să mărim presiunea în Afghanistan, trimiteți acolo Corpul 2 de infanteriști marini. Șeful DOD spune, cu sfială: ”Domnule președinte, sunt în refacere și până îi chemăm din permisii…” ”Bine, am înțels, spune Donald Trump, trimiteți a doua Armată a Aerului, USAF-2!” ”Domnule președinte, cu tot respectul sunt în schimbare de tehnică, nu sunt disponibili”. POTUS se gândește un pic, oftează și zice: ”Ei, nu îmi place să folosesc arma supremă, dar sunt nevoit, chemați-l pe Chuck Norris!”
Cu toate că s-a retras, ca să aibă grijă de soția lui, care a avut un accident medical, o otrăvire cu o substanță de contrast, Chuck Norris tot mai vine pe platourile de filmare. A fost în distribuția, într-un rol important, în ultimul episod din ”Hawai Five-0” care va fi distribuit în aprilie, și mai pregătește o surpriză, care o să ne pacă mult, nouă, fanilor lui. A fost intervievat de o fată, cam naivă, de la o televiziune foarte importantă: ”Domnule Chuck Norris, ați revenit pe platourile de filmare, unde este multă lume, de toate felurile. Nu vă este frică că o să luați coronavirusul?” Chuck Norris s-a uitat cu milă și a spus din vârful buzelor: ”Domnișoară, Bruce Lee a vrut să mă omoare, crezi că mă tem de o amărâtă de gripă chinezească?”
Ar trebui să luam exemplu de la Cuck Norris! Altfel... să știți că lovitura lui de karate are puțin peste 500 de Jouli. Trebuie să amintesc că un glonț de Beretta, 9 mm, are numai 467 de Jouli!
Puţin va trece şi iarăşi nu ne vom mai vedea şi iarăşi puţin va trece şi poate ne vom vedea, pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 10 martie 2020
BERBEC Atenţie să nu te rătăceşti în labirintul birocratic! Ai mai multe scopuri profesionale şi te izbeşti de nesimţirea statului. Cere un sfat competent ca să nu pierzi inutil timpul şi banii! Ai nişte aspecte care oricum le-aş pune tot nefavorabile sunt, pe un fond general, totuşi, favorabil. Măcar evită transportul cu maşina, sau călătoriile cu avionul. Nu te speria, conjunctura ţine numai astăzi, mâine eşti ca nou... şi cu mai mult noroc. Şi nici nu influenţează toată zodia că doar nu suntem roboţi programaţi de stele. Putin umor si haz de necaz nu strică, de fapt este o terapie absolut obligatorie, acum cand singura certitudine este lipsa certitudinii.
TAUR Astăzi evită deciziile care duc la schimbări majore. Nu judeca cu asprime rudele, prietenii, anturajul. Dacă vezi că nu te descurci, nu ai ce-ţi trebuie, cere ajuror, nu intra în criză de timp! Anumite evenimente şi o justă evaluare a situaţiei te fac să preţuieşti încă o dată ajutorul prietenilor adevăraţi şi să dispreţuieşti din nou pe inamicii personali sau conjuncturali. Iartă, dar nu uita şi nu trebuie să faci mereu aceiaşi greşeală: cea cu încrederea nelimitată în oameni, în partea lor bună şi creştină.
GEMENI Ai ceva de rezolvat la serviciu, o modificare, o îmbunătăţire, o idee nouă. Abordează situaţia sistematic. Ceea ce este important este să reuşeşti, dar nu cu orice preţ, păstrează aparenţele! Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi... Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi pot aduce dividente plăcute în viitor.
RAC Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Veştile primite azi te pun pe gânduri. Dar, nu ai multe de făcut! O anumită tensiune domneşte la serviciu sau în familie, dar e bine să nu dai importanţă si să-ţi vezi liniştit de treburile tale. Pentru mulţi Raci astăzi este o zi cu frisoane. Pe unii îi ia cu rece pe la cleşti pentru că sunt în criză de timp sau au probleme sentimentale nerezolvate. Aşa că este bine să ceri ajutor de pe acum ca să nu fii refuzat mai târziu, când toată lumea intră în criză de astenie de primăvară. Care criză şi asta este o doar o copie…
LEU E greu să începi munca, greu să te motivezi. Parcă nu meriţi ceea ce se întâmplă, tensiunea din jur! Personalitatea ta solară, imperială, ar dori ca toată lumea să fie veselă şi... bogată! Concentrează-ţi atenţia asupra surselor tale de venituri. Analizează, sintetizeză, decide şi controlează. Apoi apucă-te şi de muncă, dacă mai ai timp. Glumind serios: poate este vremea să-ţi diversifici activitatea, să găseşti o sursă suplimentară de venituri. Sunt o mulţime de job-uri care se potrivesc profilului tău psiho-somatic, din cele care folosesc spiritul tău integru şi cunoştiinţele solide.
FECIOARĂ Un pic cam susceptibil, prea nervos şi uşor de ofensat. Nici nu e greu să ajungi aşa în lumea asta conflictuală şi nebună, da, ne-bună, rea adică! Și isterică. Dar, lângă tine sunt şi oameni de calitate! Evită pe cât posibil discuţiile în familie, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune. Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Poţi să finalizezi unele lucruri urgente dacă nu importante, în a doua parte a zilei. Dacă depinde de tine nu pleca astăzi în nicio călătorie lungă!
BALANŢĂ O veste primita astăzi te fac să speri intr-o posibilă îmbunătăţirea a situaţiei sentimentale, dar nu te grăbi! Poţi să întâlneşti persoane cu interese obscure. Ia mai multe informaţii! Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva inefabil, ceva secret, o poveste interesantă. Aşa trezeşti interesul şi nu eşti uitat uşor. Cineva incerca să te abordeze direct şi să te atragă intr-o afacere cam dubioasa. Nu e genul tau si poţi să rezişti, ba chiar zâmbind! Este indicat să nu te implici emoţional atâta vreme cât este doar o problema de bani, ba mai mult, sunt doar nişte promisiuni vagi!
SCORPION De obicei, nu acorzi uşor încrederea ta. Astăzi faci o excepţie, dar stelele spun că nu o să regreţi, ai o intuiţie bună! Discuţii în contradictoriu, dar nu ridica tonul, fii logic, calm! Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta pot să mai reducă din oboseală cronică acutizata de o perioadă densa si agitata. Probabil ca te vei lumina mai pe seară şi îţi vei spune că noaptea este un sfetnic bun. Pentru că ceva nostalgii şi regrete tardive îţi încearcă cugetul. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie, pentru cei apropiaţi. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea nevertebratei al cărei nume îl porţi. Poți avea recompense consistente!
SAGETATOR Astăzi îţi place să ajungi în centrul atenţiei, să primeşti dovezi de admiraţie şi felicitări. Aşa îţi întăreşti încrederea în forţele proprii şi... socializezi! Laudă şi tu pe cei dragi! Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat. Mare atenţie la cheltuieli şi la cei care îţi propun astăzi cheltuieli. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul afacerilor, sau ceea ce munceşti. Tot ceea ce începi sau programezi astăzi pot să aducă rezultate fructoase, dar repet, trebuie să fii sigur că poţi să duci proiectul la capăt. Până la urmă este o zi neaşteptat de simpatică, in care toata lumea te intreaba ce mai faci si gaseşte că arăţi bine.
CAPRICORN O zi de marți, a zecea din an, care seamănă cu altă zi de marți, de oricând din an, in care rutina activităţilor obişnuite devine monotonă şi cu o impresie ciudată de “déjà vu”. Totuşi, o impresie de schimbare! Ai nişte „pierderi”. La o verificare mai atentă vei vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi că nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa că ia lucrurile uşor şi distrează-te pe capul şi paguba altora. Asta înseamnă că ai făcut „balanţa” fie în contabilitate, dar şi în sentimentele proprii. O seară favorabilă, mai putin in ceea ce priveste calatoriile. Stai acasa, ocupa-te de programul tau obişnuit şi stelele spun ca totul o sa fie bine.
VARSATOR Astăzi, de marți, trei ceasuri rele, încerci să deschizi mai multe piste, subiecte, direcţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tale, deci, o zi obositoare, mai ales prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Un proiect început săptămâna trecută începe să ia amploare şi îţi solicită participarea ta din ce în ce mai mult. Din punct de vedere emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Vrei să araţi bine şi să te simţi bine în lume, dar nu te înduri să-ţi cumperi lucruri mai bune şi mai scumpe. Zgârcenia asta o să te coste mai mult. Este aşa de greu să te simţi bine?
PESTI Depărtează-te, fereşte-te de persoanele care caută, evident, scandal! Te enervezi şi pierzi timpul, genul acesta de indivizi nu pot fi făcuţi să gândească raţional. Totuşi, o veste bună! Nu judeca performanţele membrilor familiei tale, sau ale prietenilor. Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine, având propria scară de valori şi propriile aspiraţii. Şi proprii bani! Nu aştepta foarte mult de la cei cu care te întâlneşti astăzi, mai ales pe seară, la o cafea, sau un suc. Nu promite, la rândul tău, nimic!