După o campanie epuizantă, greul abia începe pentru învingător.
Peste câteva ore ar trebui să ştim cine va fi noul preşedinte al Americii; relativ repede dacă nu s-a produs o fluctuaţie de ultimă oră în preferinţele electoratului, ca în 1996, 2000 şi 2004. Vom şti în acest caz că, pentru prima dată în istorie, americanii vor fi ales un preşedinte de culoare.
Dacă însă uşoara pendulare din ultimele zile, înapoi spre John McCain, a continuat până la deschiderea birourilor de vot, rezultatul va fi strâns şi comunicarea lui oficială s-ar putea să se lase aşteptată.
Conform tradiţiei, învingătorul de la 4 noiembrie va depune jurământul abia pe 20 ianuarie, anul viitor. Timp de două luni şi jumătate va trebui să coopereze cu actualul ocupant de la Casa Albă. în măsura posibilului.
În acest interval viitorul preşedinte va trebui să-şi aleagă o nouă echipă cu care va guverna. Nu e vorba doar de miniştri, ci de întreaga ierarhie a administraţiei federale, care este politizată. Dacă noul preşedinte şi noua componenţă a Camerei Reprezentanţilor, nu vor fi de aceeaşi coloratură politică, s-ar putea ca procesul de confirmare a viitorilor membri ai administraţiei să fie mai anevoios.
Dar America are nevoie de o tranziţie lină şi cât mai rapidă. După planul de redresare a sistemului financiar, se impun măsuri prompte de relansare a economiei. Noul preşedinte va trebui să reformeze fiscalitatea. Va trebui să convingă publicul să economisească mai mult, şi să aloce o tranşă mai importantă din venituri în refacerea infrastructurii. Va trebui să ducă la îndeplinire promisiunea greu de onorat (mai ales cea a lui Barack Obama) că toţi cetăţenii vor beneficia de o asigurare de sănătate.
Preşedintele Statelor Unite este atât şeful statului cât şi al guvernului. Este comandantul suprem al celei mai puternice ţări din punct de vedere militar. Rămâne liderul “lumii libere”, deşi autoritatea morală i-a fost ştirbită de excesele administraţiei Bush.
Viitorul ocupant al Casei Albe va trebui să repoziţioneze America în noua conjunctură internaţională. Va trebui să iniţieze retragerea din Irak fără a tulbura stabilitatea Orientului Mijlociu. Va trebui să convingă partenerii NATO să contribuie mai mult la reconstrucţia Afganistanului. şi să convingă restul lumii că “modelul american” nu s-a demonetizat.
Toate acestea în condiţiile în care în democraţiile liberale din Europa câştigă din nou teren ideea intervenţiei statului în economie. Iar ţările în curs de dezvoltare încep să fie atrase de modele autocratice, de aşa-numitul “capitalism de stat”, care îngrădeşte libertatea cetăţeanului. Regimurile care îl practică, China sau Rusia, au acumulat uriaşe rezerve valutare şi pot influenţa viitorul economic al Americii.
În faţa atâtor probleme, ceea ce va urma va fi mult mai solicitant decât epuizanta campanie electorală. Vorbim probabil de o perioadă de austeritate, reajustare şi retractare. S-ar putea ca America să fi ales un preşedinte de sacrificiu, care va beneficia de un singur mandat, iar roadele mandatului său să fie culese de cel ce-i va urma.
CITIŢI ŞI: