Contestarea vehementă a rezultatului alegerilor prezidenţiale reflectă o veche dispută nerezolvată dintre fundamentalişti şi reformişti.
Preşedintele Ahmadinejad a câştigat un nou mandat. L-a obţinut chiar din primul tur. E o surpriză, având în vedere corupţia, şomajul, inflaţia (25%) agravată de subvenţiile şi ajutoarele generoase împărţite populaţiei, raţionalizarea benzinei (Iranul trăieşte din exportul de ţiţei, dar importă benzină) şi izolarea internaţională a ţării.
Candidatul taberei reformiste, Mir Hossein Mousavi, susţine că scrutinul a fost fraudat. S-ar fi practicat mita sau intimidarea, la unele birouri de vot s-ar fi înregistrat mai multe voturi decât numărul alegătorilor de pe liste, la altele – unde opoziţia avea şanse de câştig - nu s-au repartizat destule buletine; s-ar fi furat la numărătoarea voturilor.
Fost premier în anii ‘80, om al stângii în tinereţe, Mousavi, astăzi candidatul taberei reformiste, a atras alegători din toate păturile urbane, în special tineri. Eliminarea sa din primul tur al prezidenţialelor a pus capăt speranţelor de libelarizare a regimului. Deşi a fost sprijinit de doi foşti preşedinţi, Rafsandjani (conservator dar pragmatic) şi Khatami (ale cărui tentative de reformă s-au lovit de rezistenţa instituţiilor), nu a primit binecuvântarea liderului suprem al teocraţiei iraniene, ayatollahul Khamenei şi nu s-a bucurat de sprijinul presei controlate de stat.
În acelaşi timp, bazinul său electoral, al celor care vor o relaxare a portului, a regulilor stricte care călăuzesc raporturile între sexe, sau a vieţii mondene, este totuşi relativ restrâns, în comparaţie cu numeroasa populaţie rurală, tradiţionalistă, mai pioasă şi mai atrasă de retorica anti-americană sau anti-israeliană a eroului ei, preşedintele populist Ahmadinejad.
Ceea ce nu înseamnă că alegerile au fost corecte. Sau că protestele de stradă nu ar fi justificate. Valul reformist stârnit de Mousavi a neliniştit înaltul cler care controlează toate instituţiile. Consiliul Gardienilor, prezidat de liderul suprem oferă reluarea numărătorii voturilor, dar numai acolo unde ar exista suspiciuni de fraudare. Consiliul se poate baza pe influentele gărzi revoluţionare. Înfiinţate la vremea revoluţiei islamice din 1979 ca o contrapondere la armată, acestea au propriile forţe terestre, navale şi aeriene şi au dobândit controlul asupra unei bune părţi din economie. Subordonate aceluiaş pol de putere sunt şi miliţiile de voluntari Basij, cu un efectiv de cca. 100.000 de oameni, dar capabile să mobilizeze milioane. E vorba de tinerii îmbrăcaţi în cămăşi de un alb imaculat, care s-au ilustrat prin brutalitatea cu care atacă manifestanţii pro-Mousavi.
În această situaţie, adversarii lui Ahmadinejad caută să mobilizeze sprijinul clerului aflat în eşelonul al doilea al puterii. În ciuda blocajului mediatic şi sabotării comunicaţiilor prin telefon mobil sau internet, se pregătesc de noi proteste, evitând însă ciocnirile directe cu contramanifestanţii pro-Ahmadinejad. Ahmadinejad, este ţinta lor, nicidecum liderul suprem sau republica islamică. Chiar şi aşa, s-au înregistrat morţi în ciocnirile cu forţele de ordine şi defenestrări la universitatea din Teheran. Iar puterea invocă, aşa cum fac întotdeuna regimurile autoritare, mâna unor agenţi sprijiniţi şi eventual înarmaţi din afara ţării.
Khamenei, succesorul ayatollahului Khomeini, ştie ce înseamnă când sute de mii sau milioane de oameni încep să-şi învingă frica. Aşa a fost răsturnat de la putere şahul. După fiecare manifestaţie care se solda cu pierderi de vieţi, morţii deveneau martiri şi protestatarii organizau alta şi mai mare, la 40 de zile de la cea precedentă. Până când armata nu a mai apărat regimul. Marţi, la Teheran, a existat un moment în care armata s-a interpus între cele două tabere, iar protestatarii le-au cerut soldaţilor să-i apere de gărzile revoluţionare sau de basiji. S-ar putea ca Iranul să se îndrepte spre o perioadă tulbure.
Cu ce urmări? Un regim încolţit poate deveni mai periculos. De aceea reacţia occidentului e mai degrabă prudentă. Mousavi ar fi însemnat o schimbare de stil, poate chiar o deschidere spre occident. Altfel, e greu de crezut că ar fi renunţat la ambiţiile nucleare ale actualului preşedinte.
Rezultatul alegerilor şi modul în care s-a ajuns la el arată însă că vechiul conflict dintre conservatorii, fundamentaliştii din ierarhia clerului iranian şi cei cu vederi mai moderate rămâne nerezolvat. Conservatorii cred că au găsit în Ahmadinejad, primul preşedinte laic al republicii islamice, omul care, prin popularitatea sa, poate asigura continuitatea regimului în forma sa cea mai radicală, aşa cum a fost conceput de Khomeini. Lumea s-a schimbat însă, Iranul are o populaţie tânără şi dinamică, care a deprins noile forme de comunicare şi nu vrea să trăiască într-un stat teocratic izolat de restul lumii.