"Alegătorii nu conştientizează că, fără o intervenţie masivă, ar putea să-şi piardă slujbele".
Criza sistemului financiar internaţional s-a agravat după respingerea în Camera Reprezentanţilor a planului de măsuri excepţionale.
Sistemul financiar occidental se clatină deoarece băncile au preluat credite imobiliare neperformante de pe uriaşa piaţă americană. Nu se ştie cine le deţine şi câte mai valorează ceva. De aici neîncrederea care blochează sau scumpeşte prohibitiv creditele interbancare. Planul ministrului de finanţe şi al Băncii federale a SUA era menit să aducă băncile pe linia de plutire, prin preluarea la un preţ rezonabil (peste cel al pieţii) a investiţiilor în credite imobiliare dubioase, altfel greu de plasat altcuiva. Costul estimativ era de 700 de miliarde de dolari. În schimb, statul devenea acţionar în bănci. Dacă lucrurile mergeau bine, statul recupera cheltuiala revânzând investiţiile, eventual cu un profit. Dacă nu, băncile ar fi fost obligate să cotizeze la plan. Se mai preconiza ca directorii acestor bănci subvenţionate să nu mai poată încasa prime nemeritate sau compensaţii generoase la concediere. Congresmenii s-au văzut prinşi între ciocan şi nicovală.
Preşedintele Bush, liderii partidelor, chiar şi candidaţii la preşedinţie susţineau planul. Pe de altă parte, congresmenii vor să fie realeşi la 4 noiembrie, când se decide nu numai cine va fi noul preşedinte al SUA, ci şi componenţa Camerei Reprezentanţilor. Ei ştiu din reacţiile şi e-mailurile alegătorilor că aceştia consideră planul ca pe o măsură de salvare a băncilor de pe Wall Street şi nu a clienţilor acestora cu credite imobiliare, ameninţaţi de portărei. Alegătorii, nemulţumiţi de bănci, de preşedinte şi de Congres, nu conştientizează că, fără o intervenţie masivă, ar putea fi afectaţi financiar şi ar putea să-şi piardă locurile de muncă. Dacă adăugăm rezervele ideologice exprimate de unii republicani (principalii răspunzători pentru votul negativ), care consideră planul a fi o formă de „socialism financiar“, perspectivele modificării lui în vederea resupunerii rapide la vot rămân sumbre. Iar fără un plan, cu componenta lui de naţionalizare, sistemul financiar se va împotmoli şi mai mult.