Revoluţia portocalie din Ucraina a adus democraţie, dar şi instabilitate.
Preşedintele Iuşcenko, ales după contestarea scrutinului fraudat din 2004, a acceptat, pentru a rezolva criza, o diminuare a prerogativelor sale. Nu suficient însă pentru ca Ucraina să devină republică parlamentară, dar destul pentru a genera instabilitate. În 30 de luni, ţara a avut două guverne proruse, conduse de Victor Ianukovici, actualmente în opoziţie, şi două prooccidentale, conduse de Iulia Timoşenko. Şeful statului şi Timoşenko au fost scurtă vreme aliaţi şi împărtăşesc aceleaşi obiective: aderarea la UE şi NATO. Îi desparte însă o rivalitate personală.
Iulia Timoşenko vrea să devină preşedinte la alegerile din ianuarie 2010. Mizează pe măsuri populiste, oferă compensaţii celor care şi-au pierdut economiile în anii ’90 şi ajutoare sociale. Preşedintele Iuşcenko, mai puţin popular şi gelos, îi pune beţe în roate. Blochează iniţiativele guvernului şi o admonestează public. Ca urmare, privatizarea şi investiţiile în infrastructură sunt amânate, iar reforma instituţională blocată. Corupţia dăinuie. Marile dosare din justiţie - otrăvirea candidatului Iuşcenko, frauda electorală din 2004 sau asasinarea unui ziarist - rămân nerezolvate. Frecventele campanii electorale necesită fonduri, astfel că oligarhii rămân influenţi în toate partidele. Mai grav, bunul mers al economiei se vede periclitat de rata inflaţiei (30%), iar preşedintele încurajează pasivitatea băncii centrale cu scopul de a submina popularitatea premierului. Dl Iuşcenko s-a înconjurat de personaje dubioase spre a lovi în foşti aliaţi, precum Iulia Timoşenko. Şeful administraţiei prezidenţiale o acuză că pregăteşte un regim „fascist“.
Preşedintele ar dori să schimbe constituţia în favoarea sa. Premierul se opune, susţinând că regimurile prezidenţiale sunt tipice spaţiului ex-sovietic. Timoşenko nu poate fi demisă ca în 2005 şi începe să riposteze. Luna trecută, a împiedicat o intervenţie a preşedintelui în parlament şi a invocat posibilitatea suspendării sale. Moscova, care nu vrea să vadă Ucraina în NATO, are motive să fie mulţumită.