UE nu trebuie să depună armele după verdictul Irlandei.
Votul irlandezilor a demonstrat cât de riscant e să alegi calea referendumului pentru ratificarea unui tratat de 300 de pagini, pe care mulţi dintre ei nu l-au citit. Tratatul nu putea fi transpus în idei simple, iar campania a fost deturnată de obiecţii irelevante. Ce pot face liderii europeni? Majoritatea, în frunte cu dna Merkel şi dl Sarkozy, vor ca tratatul, ratificat deja de 18 state, să fie aprobat şi de cele opt restanţiere (există reticenţă în Cehia, unde Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe asupra compatibilităţii cu legea fundamentală a ţării).
Se consideră că, din punct de vedere moral, dacă nu legal, un vot favorabil în 26 de ţări ar obliga guvernul irlandez să reia referendumul. Precedent există: cu derogări sau garanţii, irlandezii au votat tratatul de la Nisa abia la a doua încercare. Ideea reluării votului este însă - dacă nu compromisă - oricum riscantă. În loc să-i îndemne spre raţiune, i-ar putea îndârji pe irlandezi.
Alternativa greu de digerat ar fi ca liderii UE să constate moartea clinică a tratatului şi să nu mai încerce reanimarea. Uniunea ar funcţiona la foc mic pe baza celui aflat în vigoare (Nisa). Unde va fi posibil, va împinge lucrurile până la limita constituţională, urmând ca planul de reformare să fie reluat după o pauză decentă. Aderarea Croaţiei va trebui amânată, ca şi orice discuţie despre extinderea în Balcani. La fel de neatrăgătoare ar fi opţiunea de a nesocoti votul ingrat al irlandezilor. S-ar relansa astfel ideea constituirii unei Europe cu două viteze. Actualul tratat permite asocierea unui minim de opt ţări membre care ar dori adâncirea integrării în anumite domenii. Există precedentul zonei euro. Cine nu vrea, sau nu poate, nu se asociază. O integrare diferenţiată nu va permite însă UE să vorbească cu un singur glas. Se va îngreuna coordonarea, şi aşa insuficientă, a unor poziţii europene în faţa noile pericole internaţionale. Politica externă riscă să fie renaţionalizată. Nu e interesul ţărilor mici, ca Irlanda, nici în interesul celor mijlocii, ca România.