Ani la rând i-a fost greu să comunice cu semenii ei, cu atât mai puţin să urce trepte pe scara socială, mai ales că a fost obligată să facă faţă atitudinii jignitoare şi răutăcioase a foştilor colegi de clasă, sau chiar profesori, care vedeau în ea doar o fetiţă de etnie romă. Astăzi, Alina Călin Frij se poate lăuda că a reuşit să demonstreze că oricine poate ajunge în vârf. Este medic chirurg rezident la o importantă unitate spitalicească din Iaşi şi continuă să fi e mândră cu etnia ei.
A văzut lumina zilei în căsuţa de ţară a unui neam de ursari din localitatea ieşeană Podu Iloaiei. De fusta maicăsii, care a fost de când se ştie casnică, mai erau agăţaţi alţi patru ţânci cu ten măsliniu. Tatăl, acum la pensie, a bătut Europa în lung şi-n lat la volanul tirului încercând să asigure familiei codrul de pâine albă de zi cu zi. În pofida greutăţilor cărora s-a văzut nevoită să le facă faţă - multe dintre ele provocate de glumele nesărate ale colegilor de şcoală primară, iar mai apoi de gimnaziu, pe seama etniei sale - Alina Călin Frij a reuşit să-şi depăşească condiţia şi să privească lumea, la cei 31 de ani ai săi, de pe poziţia unui apreciat doctor chirurg ieşean (încă rezident până în octombrie când va susţine examenul de specilizare în chirurgie generală), cu experienţă câştigată în spitalele din Franţa. Povestea ei de viaţă merită istorisită pentru că vorbeşte despre puterea interioară, disciplina sinelui şi dorinţa de a accede cât mai sus pe scara socială.
Obstacolul etniei
„Ai mei au fost oameni simpli, fără ambiţii prea mari, dar care s-au priceput să îşi crească aşa cum se cuvine cei 5 copii, în spiritul credinţei şi al ambiţiei de a reuşi în viaţă. Mama e casnică, tata pensionar, fost șofer de cursă lungă. Ei sunt primii cărora le mulţumesc pentru că am ajuns sus. M-au susținut foarte mult. Pe de altă parte, datorez multe și spiritului de competiție de care m-am agăţat la un moment pentru a trece mai uşor peste obstacolul – alţii îl numeau aşa, pentru că eu nu am văzut niciodată nimic neobişnuit în faptul că sunt de etnie romă! - generat de etnia mea”, îşi începe, cu voce cristalină, povestea Alina.
Discuţia alunecă uşor pe panta amintirilor, iar tânăra rememorează întâmplările copilăriei când era luată peste picior sau insultată de colegii de clasă din şcoala primară sau gimnaziu. „De multe ori, mă întorceam de la ore plângând. Unii copii veneau de acasă învățați să discrimineze și nu știau să facă singuri diferența dintre bine și rău. Mă jigneau, poate fără să îşi dea seama cât de rău îmi făcea batjocora lor. Cred că atunci, în primii ani de învăţătură, am înţeles că trebuie să izbândesc în viaţă. Că trebuie să ajung cineva”, mărturiseşte medicul chirurg rezident Alina Călin Frij, care nu se sfieşte să pomenească şi de desele momente când a fost tentată să renunţe la ţelul ei, mai ales atunci când, inclusiv din partea profesorilor, avea parte de priviri încruntate și de apostrofări nemeritate.
„Mă acuzau de copiat”
Una dintre cele mai bune prietene ale Alinei, Alexandra Dobrinescu - matematician şi informatician cu un master obţinut la Cambridge în palmares -, este româncă şi i-a fost ani la rând colegă de bancă, din clasa întâi până în ultimul an de gimnaziu. „Mie mi se spunea Jumi, iar ea era Juma. Eu țigancă, ea româncă. Era o fată cu o educaţie aleasă care nu judeca pe nimeni după culoarea pielii. Era premianta clasei şi cel mai grăitor exemplu pentru mine că se poate”, îşi aminteşte chirurgul. Nedespărţite erau cele două şi la propriu, nu doar în viaţa de zi cu zi. Stăteau în aceeaşi bancă, motiv pentru care profesorii - care nu acceptau în ruptul capului idea că Alina se poate număra printre cei aleşi, cu note de 10 pe linie - o suspectau pe Jumi că trage cu ochiul spre caietul colegei sale de bancă. „Mă acuzau de copiat. D-asta au vrut să mă mute din banca în care stăteam cu Juma. Au şi făcut-o, de altfel, preţ de câteva luni când m-au trimis undeva în spatele clasei. Ei, şi cum amândouă plângeam de mama focului, una după alta, în cele din urmă, şi datorită intervenţiei mamei lui Juma, am fost mutate din nou împreună, în prima bancă de lângă catedră. Cu timpul, s-au convins că nu copiez de la Juma şi au început, încet, încet, să mă aprecieze”, rosteşte Alina şi un zâmbet stingher în înfloreşte în colţul gurii. Mai târziu, peste ani, destinele celor două s-au despărţit, ceea ce nu o împiedică pe Alina să o considere în continuare pe Alexandra Dobrinescu confidentul ei de încredere.
Îndemnul unei casnice
Maria Călin, mama Alinei, are toate motivele să fie mândră cu fiica ei. Deşi nu a fost prea încântată atunci când a aflat că Alina vrea să urmeze facultatea de medicină, Maria a sfârşit prin a o încuraja. „La început, am încruntat din sprâncene. Aflasem şi eu de la unul sau altul că nu este o facultate la îndemâna oricui. Cel puţin din punct de vedere financiar, capitol la care medicina excelează, pentru că e nevoie de mulţi bani pentru a face faţă pe băncile acestei facultăţi. În primul rând pentru că durează mult până obţii diploma, iar costurile sunt pe măsura faimei de care se bucură această facultate”, spune femeia. Nu o deranjează că este casnică pentru că, mărturiseşte ea, acest lucru i-a permis să se ocupe mai îndeaproape de educarea copiilor. „I-am îndemnat mereu către școală și am vrut ca ei, spre deosebire de mine, să aibă un loc de muncă, să nu depindă de nimeni în viață. E frumos când îți dai seama că nu te-ai zbătut degeaba! Copiii de etnie romă pot ajunge mari, își pot îndeplini visele – dar, pentru toate astea, părinții trebuie să realizeze importanța implicării lor! Să fie hotărâți și să-i ajute pe cei mici să treacă peste problemele de discriminare”, a mai adăugat Maria Călin.
„Sunt tot eu, doamna profesoară, ţiganca dintr-a X-a!”
Imediat cum a intrat la liceu, sătulă până peste cap de şicanele trecutului, Alina le-a spus din capul locului colegilor şi profesorilor că este de etnie romă. Dacă noii săi colegi nu au schiţat nici cel mai mic gest de neîncredere în ceea ce o privea, nu aceeaşi a fost reacţia profesorilor. „Îmi aduc aminte de un episod consumat în anii de liceu. Profesoara de română îmi puncta mereu lucrările cu note mai mici decât cele pe care eu le consideram îndreptăţite. Când am întrebat-o, în faţă, de ce nu îmi dă 10, dacă nu am nici o greşeală, mi-a răspuns din vârful limbii: „Uite, d-aia, că nu te suport. Eşti ţigancă!”. A fost momentul în care lumea s-a dărâmat din nou în jurul Alinei. A ridicat însă capul, a strâns din dinţi şi a mers mai departe. Tare şi-ar dori să mai dea ochii cu profa’ de română şi să-i spună: „Sunt tot eu, Alina Călin Frij, ţiganca dintr-a X-a. Acum sunt medic!”
Un accident cu ecou în viaţă
S-a hotărât să dea la Medicină pe vremea când era în clasa a XII-a, imediat după ce unul din fraţii ei, mai mare cu 12 ani, a suferit un grav accident rutier.
„Am trecut prin Iad atunci. Fratele meu a fost spitalizat luni de zile şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, iar eu am fost nelipsită de la căpătâiul lui. Cred că a fost momentul care m-a marcat cel mai mult în ceea ce priveşte drumul pe care urma să o apuc în viaţă. Primul impuls care mi-a dat ghes după ce am asistat la suferinţa fratelui meu a fost să fac ceva concret pentru cei care ar fi ajuns să se confrunte cu problemele prin care trecea el. Ei, şi atunci m-am decis să urmez medicina”, se destăinuie tânăra. De la an la an, stundentă fiind - a intrat la facultate imediat după absolvirea liceului - nevoia de a afla cât mai multe despre domeniul în care se imagina, peste timp, profesând a devenit tot mai acută, iar Alina a început să devoreze cărţile de medicină. „Simțeam nevoia să citesc și mai mult, să aprofundez în domeniu, dar nu ca să obțin o notă bună la examen, ci din dorința de a progresa în carieră. Știam încă din anul întâi că o să fac chirurgie. Asta îmi doream”.
„Nu ştiam dacă am bani să mă întorc la facultate”
Facultatea de Medicină nu este nici pe departe una facilă din punct de vedere financiar, capitol la care familia Alinei nu excela. „Au fost perioade în care tata nu lucra, iar lipsa banilor se resimţea acut. Făceam naveta, cu trenul, din Podu Iloaiei în Iaşi. E ceva distanţă şi, deşi preţul unui bilet de tren nu era unul mare, au fost situaţii în care, în drumul spre casă, cu tâmplele lipite de geamul vagonului, stăteam şi mă gândeam dacă voi avea bani mâine să vin la facultate”. Tace un timp, cu privirea fixată în pământ, semn că amintirile o năpădesc. Când ridică din nou capul, un zâmbet îi înfloreşte în colţul gurii. „Dorința de a deveni medic chirurg a fost însă uriașă, mult mai puternică decât impedimentul numit „bani”, aşa că am mers mai departe. Aveam un drum de parcurs şi mai aveam mult până a-i atinge limita”, mai spune Alina. Încet, încet, mai cu un ajutor bănesc de la fraţi, mai cu o proptea financiară de la alte rude, ceva mai îndepărtate, viitorul medic chirurg a reuşit să treacă cu bine de anii facultăţii. Una, în paranteză fie spus, care pe vremea aceea nu avea prevăzute, în organigrama concursurilor, locuri speciale pentru romi.
„Te simți al nimănui”
Alina nu priveşte peste umăr cu mânie. Nici cu tristeţe. A reuşit în viaţă şi asta înseamnă totul pentru ea. A demonstrat că oricine, indiferent de culoarea tenului, poate izbândi. Chiar şi în viaţa de dincolo de halatul alb de medic, etnia nu constituie un obstacol pentru cea care a urmat, vreme de 6 luni, rezidenţiatul în Franţa la Centrul Hospitalier Universitaire „Saint Eloi’’, din Montpellier. Cel alături de care a ales să meargă în viaţă este român. Nici el nu crede o iotă din prostia cu discriminarea şi este mândru că este iubitul ieşencei.
Astăzi, Alina Călin privește cu bucurie în jur. De acolo de unde îi zâmbesc prietenii - atât români, cât şi romi - ce conviețuiesc în înțelegere deplină. Amintirile despre o copilărie traumatizată de spectrul discriminării s-au estompat cu totul. Trecutul a fost lăsat în urmă. Unul întunecat, pe alocuri, de jignirile şi răutăţile pe care a fost nevoită să le suporte. Şi pe care a reuşit să le depăşească, în primul rând, datorită familiei în care crede şi pe umerii căreia s-a sprijinit adeseori. „La romi contează foarte mult familia. Dacă ai susținerea morală a părinților, poți ajunge departe. Altfel, fără ajutor și discriminați, copiii renunță. E foarte greu, nu pot să explic sentimentul. Te simți al nimănui, te simți nimeni în drum. Unii majoritari te forțează, practic, să devii vulnerabil. Important e să nu se răspundă cu aceeași monedă și să se gândească pozitiv”, a mărturisit Alina Călin Frij.
Curs de non-discriminare în sistemul de sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași se bucură de reputaţia singurei instituții din țară care a inclus un curs de non-discriminare în sistemul de sănătate. La acest fapt se adaugă şi altul, demn de luat în seamă. Aici studiază tineri din peste 70 de țări. În ceea ce-i priveşte pe studenţii de etnie romă, aceştia au primit, în ultimii ani o serie de facilităţi. „În afara locurilor date de Minister, există şi locuri pentru etnia romă. Din câte am aflat sunt peste 160 de studenți romi și, iarăşi din auzite, nici unul dintre ei nu a abandonat facultatea, lucru cu totul şi cu totul lăudabil care vorbeşte, o dată în plus, dacă mai era cazul, despre faptul că nu contează etnia, ci omul. Caracterul său”, a punctat Alina.