Aderarea noastră la spațiul Schengen, dincolo de ”dreptatea” pe care simțim cu toții că o merităm, vine cu beneficii esențiale nu numai în cadrul UE și poate privită și ca o decizie politică ce ne-ar apropia de statutul occidental mult visat.
Pentru România, Bulgaria și Croația, consiliul JAI din 8-9 decembrie a devenit o întâlnire istorică care așteaptă decizia aderării celor trei țări la spațiul Schengen, așa zisa ”cooperare Schengen consolidată”, extindere sprijinită de actuala președinție a Consiliului UE, cea a Republicii Cehe.
Multdiscutata poziție a Olandei vizavi de România, pe care o știm deja de prea multă vreme, nu este apreciată la nivel european în sensul în care vocile singulare nu sunt tocmai pe placul UE, unde coeziunea și unanimitatea în diferite chestiuni este mult mai apreciată decât o opoziție care vine să rupă rândurile blocului pe care Europa Unită își dorește să-l creioneze în politica globală.
Problema vine acum din faptul că Olandei i s-ar putea adăuga și Suedia, ceea ce nu ar mai face din poziția olandeza una singulară. Să expunem faptele: nu mai târziu de vinerea trecută, cotidianul suedez Dagens Niheter a scris că guvernul minoritar suedez condus de Ulf Kristersson a prezentat o propunere prin care Suedia sprijină cooperarea Schengen consolidată.
Conform propunerii, Suedia ar trebui să spună ”da” admiterii României, Bulgariei și Croației în cadrul acestei cooperări. O veste bună, ați zice. Da, așa pare, numai că guvernul lui Ulf Kristersson nu are sprijinul Parlamentului de la Stockholm pentru propunerea sa, și se aud voci care îl acuză pe Kristersson că a înaintat această propunere fără a se consulta cu opoziția politică. Și când vorbim de opoziție, este imperios necesar să subliniem că, în Suedia, și social democrații se află în opoziție. Acest lucru indică faptul că tocmai social democrații nu sunt convinși că a venit vremea aderării celor trei țări la spațiul Schengen.
Deci, Ulf Kristersson ne vrea în Schengen, opoziția însă nu îl sprijină pe premier, iar o voce pregnantă este cea a opoziției minoritare social democrate, iar aceasta ar putea duce la faptul ca Suedia să devină a doua țară, pe lîngă Olanda, care se va opune aderării noastre, a Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.
Ce mai putem face până pe 8 decembrie ca să atragem măcar Suedia de partea noastră, pentrn că, da, am putea avea un atu în mânecă, și acesta este chiar Marcel Ciolacu, președintele PSD. Iată de ce facem această afirmație…
Fix în urmă cu o lună, Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la Berlin, cu mai mulți lideri politici europeni, printre care și cu Stefan Lofven, fost premier suedez, figură marcantă în cadrul al socialiștilor europeni, și președinte al Partidului Social Democrat Suedez, deci tocmai a unui partid care se cam îndoiește de valoarea alipirii noastre la spațiul Schengen. Dar, în cadul aceleiași întâlniri, Lofven l-a asigurat pe președintele PSD de sprijinul total ”al socialiștilor europeni pentru intrarea României în spațiul Schengen”, așa cum și Marcel Ciolacu l-a încredințat pe acesta de suportul PSD pentru ca Stefan Lofven să devină președintele PES (The Party of European Socialists). Ceea ce s-a și întâmplat, și tot pe 14 octombrie, Lofven a devenit președinte al PES!
În urma celor relatate mai sus, se poate vedea cu ochiul liber că, în acest moment, Marcel Ciolacu este politicianul care se află în cea mai bună poziție pentru a-i cere șefului socialiștilor suedezi să sprijine demersul de integrare al României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen inițiat de premierul Ulf Kristersson și, astfel, Suedia să nu se ralieze poziției Olandei, ci să ne fie alături pentru o cooperare Schengen consolidată. Bref, mingea se află la președintele PSD…