Semnalul despre poziționarea premierului Viorica Dăncilă în scandalul scrisorii anti-Dragnea s-a dat încă de la Palatul Victoria, înainte de ora 12. Viorica Dăncilă a plecat de acolo însoțită și în aceeași mașină cu ministrul de Interne, Carmen Dan, și cel al Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
La Palatul Parlamentului, în biroul de președinte al Camerei Deputaților al lui Liviu Dragnea, au intrat aproximativ 30 de lideri social-democrați, despre care nu exista nicio îndoială că nu l-ar susține pe acesta. Acolo au ajuns și Dăncilă, Carmen Dan și Rovana Plumb.
Pe de altă parte și cu un etaj mai sus, cei trei semnatari ai scrisorii anti-Dragnea, Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu și Paul Stănescu, s-au întâlnit cu Nicolae Bădălău, Marian Neacșu, Mihai Tudose, Robert Negoiță, Rodica Nasaar, Ioan Dîrzu și Gabriel Petrea. Aceștia au discutat mai mult de o oră înainte de începerea ședinței.
Primii care s-au îndreptat spre sala de ședință au fost cei din tabăra puciștilor. Gabriela Firea a declarat că declarat că miza CEx al PSD este excluderea a doi miniștri din Guvern, dar şi a ei, în urma atacurilor dure direcţionate spre preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea. În ceea ce priveşte cele două nume vizate de Dragnea în CEx, Firea a transmis înainte să intre la furtunosul eveniment că este vorba de Paul Stănescu și Tudorel Toader, care în opinia Primarului General al Capitalei l-ar fi deranjat în ultima perioadă pe Dragnea. Primarul general al Capitalei și-a menținut, pe tot timpul discursului, atât în fața presei, cât și în sală, tot ce a declarat la CEx-ul de la Neptun, dar și în scrisoare. Firea a subliniat că ei nu doresc să plece din PSD și că singura soluție pentru redresarea partidului este demisia lui Dragnea.
Înainte de a intra în ședința CEx, Liviu Dragnea a declarat că puciștii nu vor fi excluși din partid. „Nu se va întâmpla așa ceva, este exclus”, a spus președintele PSD. Reacția lui Liviu Dragnea arată că are situația sub control și că este convins că voturile în majoritate vor fi în favoarea lui. De altfel, același mesaj l-a transmis și Olguța Vasilescu. Aceasta a spus că nu va vota niciodată împotriva lui Paul Stănescu, deoarece îi este prieten. Mulți au interpretat asta ca fiind un semn că a trecut de partea puciștilor. De fapt, mesajul era că nu va vota pentru excluderea lui Paul Stăescu din partid după eșecul puciului.
Ședința CEx a început la 12:45. În acel moment telefoanele celor din interior nu au mai funcționat. Fie le-au fost luate, fie a existat un sistem de bruiaj. Ușile s-au închis cu cheia pe partea principală. Cei care au dorit să ajungă la toaletă, o puteau face prin spate, după ce „omul cu cheia” le deschidea ușa. Bărbații din PSD au ieșit mult mai des din sală decât femeile. Gabriela Firea a ieșit singură și a spus, foarte scurt, că și-a susținut poziția. Viorica Dăncilă a fost însoțită la toaletă de Rovana Plumb. Și vicepremierul Paul Stănescu a fost zgârcit în declarații. Punctul culminant a fost prima descindere a lui Dragnea, la toaletă, la ora 18:10. Nici el nu a declarat nimic. A spus doar: „va fi un vot”.
Cei mai vocali și răzvrătiți s-au dovedit a fi Cătălin Rădulescu și Robert Negoiță. După ce primarul sectorului 3 a fost singurul care i-a cerul, în ședință, demisia lui Dragnea, deputatul Cătălin Rădulescu a fost necruțător cu el. A amenințat că dă publicității fotografii compromițătoare, care ar demonstra că Negoiță își negociază cu procurorii dosarul de evaziune fiscală de 20 de milioane de euro.