Cererea lui Renato Usatîi pentru organizarea de alegeri parlamentare anticipatea fost respinsă de Comisia Electorală din cauza că nu respectă prevederile legale.
Cererea partidului lui Usatîi, respinsă de Comisia Electorală Centrală
Comisia Electorală Centrală a respins cererea depusă de „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, pentru înregistrarea unui grup de inițiativă pentru organizarea unui referendum republican consultativ privind desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.
Potrivit vicepreședintelui CEC, Pavel Postica, inițierea acestei acțiuni este contrară prevederilor constituționale.
„Este vorba despre încălcarea legii”
„Știind din start care sunt rezultatele examinării acestei cereri, se anunță public și se duce în eroare alegătorii, contrar prevederilor avizelor Curții Constituționale, că uite noi o să facem o astfel de încălcare a legii.
Noi știm că CEC o să ne oprească. Da, Comisia Electorală Centrală o să oprească dacă este vorba despre încălcarea legii. Prin acest proiect de hotărâre, noi am adus exemple clare de ce, din punctul nostru de vedere, este o încălcare a legislației”, a declarat Pavel Postică.
Renato Usatîi ar vrea parlamentare anticipate
Declarația vine după ce, pe 26 martie, formațiunea „Partidul Nostru”, condusă de Renato Usatîi, a depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea Grupului de inițiativă care, în cazul acceptării, urma să se ocupe de colectarea semnăturilor în vederea inițierii unui referendum în care cetățenii să răspundă dacă doresc sau nu alegeri parlamentare anticipate.
Liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, face în ultima perioadă un joc politic destul de ciudat, cu poziționări împotriva forțelor politice pro-ruse din Republica Moldova. El a declarat, recent, că pro-rușii de la Chișinău s-ar putea uni în spatele unui candidat comun, care s-o învingă pe Maia Sandu la prezidențiale.
Renato Usatîi a mai spus că forțele politice pro-Kremlin de la Chișinău își vor anunța candidatul pentru prezidențialele de la toamnă abia după data de 9 mai și că decizia cu privire la desemnarea candidatului comun al pro-rușilor va fi luată la Moscova, nu la Chișinău.