Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Astfel, temperaturile se vor încadra între 12 şi 33 de grade C în Oltenia și Muntenia.
Cerul va avea unele înnorări pe parcursul zilei la munte şi în sudestul extrem, iar în a doua parte a nopţii în vestul şi nordvestul ţării, unde numai izolat vor fi condiţii ca, trecător, să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Dobrogea. De duminică vremea se va răci în toate regiunile. În Capitală, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, astfel încât temperaturile se vor situa între 16 și 32 de grade C. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.