Deși părem o nație dezbinată, cu tabere bine definite, gata să se sfâșie între ele, până acum ne-a ferit Cel de Sus de confruntări majore, cele mai multe, inclusiv luptele de stradă din 10 august, părând a fi mai mult provocate, decât manifestări de furie pură.
Cel mai bun exemplu este fractura românească din timpul campaniei pentru Referendum. Cum care Referendum? Cel pentru definirea căsătoriei în Constituție. L-ați și uitat? Pesemne că da. Până și eu am uitat de el, deși, recunosc, am fost crunt dezamăgit de rezultat, dar m-am luat cu altele. De fapt, asta e cheia absenței unor înfruntări violente la noi, uitarea.
Avem o capacitate extraordinară de a trece peste evenimente care, atunci când sunt în pregătire, par să ne învrăjbească pe vecie. Când citeai unele postări sau ascultai unele luări de poziție din timpul campaniei pentru Referendum, aveai impresia că oamenii aceia mai au puțin până să pună mâna pe furci și topoare. Acum au uitat. Să dai cu tunul și nu mai găsești un cuvânt despre acele evenimente. Au dispărut temerile că ne dispar orfanii, că părinții singuri nu sunt recunoscuți de stat, că Evul mediu se întoarce și progresiștii vor fi arși pe rug.
La fel s-a întâmplat cu mai toate temele majore de învrăjbire care neau masacrat neuronii în ultimii ani. De la politică până la ce ar trebui să învețe copiii în primii ani de grădiniță, de la Justiție până la alăptatul în public, toate au trecut ca simple valuri, dărâmând doar castelele de nisip ale prieteniilor de Facebook.
Uitarea nu este singura cheie. Un rol puternic în România are și ipocrizia, ce condamni la altul îi este îngăduit celui a cărui imagine o protejezi, ce pare acum o greșeală peste care nu poți trece devine o gafă ușor amuzantă dacă „făptuitorul” este favoritul tău. Exemple sunt zeci, poate chiar sute și nu voi insista pe ele acum, e de ajuns să contabilizați câte postări a generat Klaus Iohannis cu prelungirea vizitei la Pompei și câte a provocat Viorica Dăncilă după ce a încurcat două capitale.
Cel mai recent exemplu este cel al revocării lui Augustin Lazăr. În acest scandal care, la ora când scriu aceste rânduri, nu are câștigători, ci doar pierzători, am aflat o informație căreia nu simt că i se acordă atenția cuvenită: la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia au fost închise nouă dosare care aveau legătură și cu actualul președinte. Soluțiile au fost date în perioada 2007 – 2018.
Adică Iohannis a fost cercetat pentru diverse fapte (deși trebuie să recunoaștem că multe dintre aceste dosare sunt reveniri asupra unor plângeri inițiale) în perioada în care a fost primar al Sibiului, candidat pentru poziția de premier, președinte de partid și apoi de țară.
În altă conjunctură, adică dacă Iohannis ar fi fost din tabăra opusă, mult mai zgomotoasă când vrea să impună o anumită temă pe agenda publică, cred că ar fi fost blocată ”țeava de net” cu dezvăluiri despre fiecare dosar, despre fiecare semnătură care apare pe filele clasate.
Este genul de informație care, în ciuda uitării de care de multe ori dăm dovadă, ne vom mai ciocni în următorul an.