Detalii uluitoare au ieșit la iveală în urma unei anchete comune a DIICOT, Poliția Română și Europol. După șase ani, anchetatorii au reușit să dea de urma celui mai mare falsificator din lume
Timp de șase ani, în România a funcționat o rețea care a creat și pus în circulație falsul perfect.
Adică bancnote de 100 de lei pe care nici măcar băncile nu îl depistau.
Anchetatorii au rămas uimiți de acuratețea falsurilor care au circulat în România dar și în Europa, ani de zile.
DIICOT a transmis că, în urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.
La capătul unei anchete laborioase în care DIICOT a avut și sprijinul Europol, astăzi au fost effectuate cinci percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a orașului Bușteni.
A fost descoperită o adevărată fabrică de bani cu ajutorul căreia falsificatorul a pus în circulație zeci de mii de bancnote.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au transmis că perchezițiile au fost efectuate împreună cu Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Detalii stupefiante...
DIICOT precizează că, în primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune.
Acest grup își desfășoară activitatea și în present, susțin ancheetatorii, iar față de membrii săi a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei.
Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.
Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au monitorizat fnomenul de plasare a acestui tip de contrafacere.
În timpul anchetei s-a constatat calitatea superioară a reproducerii bancnotelor, realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului, inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultraviolet.
Un fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora. Din acest motiv a fost denumit generic „SUPER LEU”.
„Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei”, au precizat anchetatorii.
Mai mult, în toate situațiile în care erau identificați martori -casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale - nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de trei persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, al ofițerilor Europol, al ofițerilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al specialiștilor din cadrul Băncii Naționale a României și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.