Unii păcătoși mor că-și trag în venă. Alții ajung la spital, cu ciroză. Cei lași aleg, însă, să-i ia cu ei dincolo de Styx și pe alții. Sunt multe categorii de sinucigași... Dar cei mai jalnici sunt cei care putrezesc pe picioare din cauza unui viciu legal. Dependendenții de „noroc”. Fanii păcănelelor sau ai ruletei.
Există o moarte mai albă decât heroina în România. Fără seringă. Fără ac. Fără drog injectabil. Drogul e direct la sursă. În cap. Creierul și-l produce singur. Prins în plasa propriei nevoi, organul ia omul ostatic și-l transformă în șerb. În sclav. În supusul obligației de-a continua un obicei care-i face rău. În vulg i se spune sec – păcănele - de la păcănitul pe care-l fac tastele în timp ce, în fața ochilor, ți se învârt roțile norocului. E o șansă infimă să câștigi. Câștigul, iminența lui, profitul gigant proiectat în minte, pare că alimentează motivația dependentului de-a continua lupta. Cam cum o fi să bagi 10 lei și să câștigi 1000? Sau să bagi 100 și să pleci cu câteva mii de euro? De fapt, la scurt timp după ce sărmanul Dionis pleacă prima oară, fericit, cu paralele câștigate prin șansă, destinul lui e scris. Și creierul i-l ascunde.
Creierul devine inamicul numărul 1. Pentru că – deși ar trebui – nu-i spune: privește împrejur! Ce-ai câștigat azi, mâine pierzi. Și măcar de-ar fi așa. Ai să pierzi și ce n-ai avut. Ai să pierzi și ultima lețcaie din buzunarul cunoștinței care ți-o va da, sub orice pretext pe care îl inventezi. Ai să-ți vinzi ceasul, telefonul, calculatorul, bijuteriile părinților, vine o zi când ai să-ți vinzi și cămașa de pe tine pentru momentul acela, suspendat în timp, în care-aștepți, șobolan la padelă, să vezi dacă Fortuna îți zâmbește. Dacă ai avut casă, rămâi fără ea. Dacă ai avut mașină, spune-i la revedere. Dacă ai avut nevastă, e doar o chestiune de timp până ai s-o vinzi și pe ea.
Știe cineva vreun om care s-a îmbogățit din păcănele sau ruletă?
Săptămâna trecută, într-un oraș din România, un puști nefericit a jucat banii pentru sicriul fratelui lui care se sinucisese. La păcănele. Și-apoi s-a sinucis și el. Zi după zi, lângă tine, sunt aceiași oameni. Cunoști vreo poveste în care cineva și-a luat casă, sau și-a făcut mașină, din jocul la aparate? Știi măcar UNUL singur care s-a îmbogățit din asta? Ai zice că toate de mai sus sunt motiv suficient pentru ca cineva să-și scuture mintea, să deschidă ochii, să își bage capul sub dușul rece și-apoi să facă stânga împrejur când vede, data viitoare, mașinăria de vise. Nenorocirea e că majoritatea celor dependenți de aparate nu se mai descurcă singuri să iasă din iadul în care au intrat. Și ajutorul vine greu, vine târziu, vine când oamenii deja sunt exasperați de ce se întâmplă. Parșiv, statul și afaceriștii dibaci fac profit din sărăcia celor care, la șapte dimineața, așteaptă tremurând să se deschidă sala.
Dependentul va prefera să mai dea o mână la ruletă decât să-și ia de mâncare
Acum două luni un grup de parlamentari au propus schimbarea legii privind aparatele de jocuri. Potrivit demersului, acestea ar urma să fie limitate doar la cazinouri. Pentru că, în prezent, le găsești peste tot. Le găsești în baruri. Le găsești în spelunci. Le găsești acolo unde mai există un bănuț de muls. Pentru câteva ore la rondoul fericirii oamenii fură din case, fură din buzunare, își sacrifică și ultimul strop de independență. Îi pasă cuiva? Dar, mai ales, le pasă acelora care cumpără, pe bani grei, licența de aparate? Celor care le comercializează?
Indiferenți, cu toți se bucură de protecția boantă a unui Guvern pentru care nu contează de unde vin resurse. Contează să vină. Din filosofia oarbă a unora mai preocupați să plimbe valize cu banii nu poate rezulta vreo grijă, autentică, pentru om, dar mai ales pentru omul vulnerabil. Pentru drogurile ilegale există un prag. Nu le găsești pe toate drumurile, nu și le permite oricine. Pentru alcool există oarecare cultură și o paletă largă de populație care-l consumă moderat. Dar nu există consumatori „moderați” de păcănele sau ruletă! Nu ai decât oameni care în mare proporție vor aluneca pe panta adicției, o adicție urâtă, dureroasă și feroce. Și care n-are altă soluție decât abstinența totală. Care e greu de obținut atâta timp cât individul, pe undeva, are nevoie de bani pentru a supraviețui. Doar că atunci când se vede cu bani pe mână n-are să-și cumpere o pâine și-o sticlă de lapte. Nu. Va prefera să moară de foame, jocul e mai important. Ocazional familiile îi aduc la cabinetul de psihiatrie, la psiholog, primesc sfaturi, medicamente, ajutor simptomatic pentru probleme care ar putea să le crească riscul de recidivă în joc. Ce n-au cum primi de la profesionist este un mediu unde să nu ia contact cu ciuperca legală a mașinăriei.
Merită ajutat cu bani un dependent de jocuri de noroc?
Imaginează-ți situația în care cineva îți dă să ții, pentru o vreme, o valiză cu mulți bani. Nu sunt neapărat ai tăi, sigur nu rămân la tine. Cam cât de bogat ești? În timpul scurt în care valiza ți-e în mână poate vei vorbi la telefon. Poate te vei lăuda unui cunoscut că ai o avere pe mână. Împrumută ceva mâna ta din mâna lui Midas? Nimic. Și totuși tu crezi. Tu crezi în farmecul mâinii care poate transforma în aur tot ce atinge. Este un miraj, și din ce în ce mai mulți se îmbată cu iluzii. Și mai e o nenorocire. Nenorocirea e că, împrejurul celor care suferă de joc patologic, există resurse de indiferență și de fals ajutor.
Există părinți care plătesc datoriile copiilor la cămătari, doar-doar o să se învețe minte odrasla. Și odrasla nu învață. Există soții care vorbesc până le seacă limba, se roagă, imploră. Și degeaba. Există prieteni care în cele din urmă, exasperați, renunță. În cele din urmă jucătorii agregă unul lângă celălalt. Se susțin, cu bune cu rele, unul pe celălalt în perioadele spontane de sevraj când ai ajuns la fundul sacului și chiar nu se mai poate.
Dacă un iaurt otrăvește, nu e scos de pe raft? De ce nu și păcănelele?
Un adversar al propunerii privind regimul jocurilor de noroc spunea că e în altă parte problema. Că și Internetul poate da dependență și n-ai cum să blochezi accesul la Internet. O retortă stupidă a unui om care vorbește din corcoduș. Nu există o boală similară jocului patologic în psihiatrie. Senso-stricto nu e o adicție cum te-ai aștepta. E o tulburare de control al impulsului. E cum e un tic. E o compulsie. Jocul patologic seamănă, în substanța lui, cu tulburarea obsesiv-compulsivă, în care cineva nu se poate abține spre exemplu de la spălatul excesiv pe mâini și se spală până își face răni în palme. Nu, n-ai să interzici spălatul pe mâini, dar nici n-ai să faci reclamă deșănțată la săpunuri bactericide.
Este ceasul al 13-lea, în care Statul român trebuie să facă ceva să limiteze accesul la păcănele, o piață din care se fac, anual, peste 500 de milioane de Euro. Bani murdari. Bani pe viața, dar mai ales pe moartea consumatorilor. Nu există rost de dezbatere aici. Dacă, spre exemplu, se dovedește că din cauza unui iaurt băut a murit măcar o persoană, se scoate de pe raft iaurtul. Câți oameni au murit din cauza păcănelelor? Și, devreme ce au murit, de ce mai avem păcănele la colțul străzii?
Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru