Sub inflexibila presiune a orarului editorial specific unui cotidian, scriu aceste rînduri înainte de a ști măcar primele estimări ale rezultatului celui de-al doilea tur al prezidențialelor. Așa că mă mulțumesc să vă împărtășesc un gînd care mă frămîntă de ceva timp și, încă, mă apasă de cînd am auzit că vechea generație pesedistă (Adrian Năstase) și noua generație pesedistă (Victor Ponta) gîndesc la fel în ceea ce-i privește pe românii care trăiesc mai la Vest de România. Ba chiar foarte la Vest, precum cei din America. Năstase, la un moment dat, a fost de părere că ar fi potrivit un sistem cumva ”cenzitar”, în care votul unui român de peste graniță să nu valoreze la fel cu votul unui român din țară. Să facem cumva să fie mai ”ușor” la cîntarul electoral final. Argumentul fostului premier PSD era că cei din țară ”știu mai bine realitățile”.
Peste ani, V.V.Ponta crede că românii din afară nu sînt cu nimic mai deștepți decît românii din țară. Poate că da. Poate că inteligența românilor este democratic răspîndită în interior și în exterior, dar prostia cu siguranță e mult mai consistentă aici, la noi, în interior, decît în exterior. În orice caz, și V.V.Ponta merge mai degrabă pe ideea că cei din țară sînt în măsură mai mare să judece ceea ce trăiesc și să cunoască pe candidați mai bine. Nu sînt atît de sigur de asta, căci cei ”de afară” au la îndemînă ceva în plus cînd vine vorba despre aprecierea traiului: comparația. Pe de altă parte, diaspora aduce poporului român ceva ce politicieni precum Năstase și Ponta i-au luat: visul. Am ajuns la situația în care visul pentru o Românie prosperă, democratică, liberă, sigură să fie cu totul depozitat în sufletele celor din diaspora – în România mizerabilă a Antenei 3, visul frumos e imposibil. Aici funcționează doar înjurătura și pușcăria. Aici singurul vis este 5 lei la pensie. În afară, românii visează în continuare la viețile lor și la țara lor așa cum visează niște oameni liberi. Visul unui sclav înfometat nu se compară cu visul unui om liber, care muncește pentru el și pentru familia lui. Visul majorității românilor din țară este o ghiulea – visul majorității românilor din diaspora este o aripă.
Sînt sigur că motivația reală pentru care cei doi pesediști nu privesc cu ochi buni votul diasporei noastre este direct legată de foamea lor de putere. Nu este vorba despre cunoașterea realității românești (credeți că amărîții din fundul Teleormanului ghidonați de Dragnea chiar știu care e situația României, membră UE, și ce e mai bine pentru ea?), ci despre comportamentul politic constant al diasporei noastre. Tradițional și în proporție destul de mare, românii din străinătate votează anti-PSD. De aceea liderii PSD de toate generațiile au această aversiune față de cei mai liberi dintre români. În diaspora sînt românii care s-au eliberat de constrîngerile românești, adică exact de acele instrumente cu care pesedeii își asigură voturile. Ei sînt cei care și-au luat viețile în mîini și au decis că nu merită să trăiască sub baronetul politic românesc și din mila acestuia. Tocmai pentru că ei s-au eliberat de acest rău românesc, vocea lor ar fi trebuit să fie cu mult mai influentă în privința viitorului țării decît vocea Teleromanului, a Gorjului, a Oltului ori a Vasluiului.
S-a întîmplat să văd din America alegerile parlamentare și prezidențiale din 2000 – pe vremea aceea se desfășurau concomitent. Rezultatul ”american” al acelor alegeri, îmi amintesc bine, a fost cu totul diferit de rezultatul ”românesc”. Dacă în România, PSD și PRM cîștigaseră detașat și, de pildă, PNȚCD nu mai prinsese Parlamentul, în America PNȚCD cîștigase alegerile, iar PSD nu făcuse pragul de intrare în Parlament. M-a frapat nu doar faptul că rezultatele erau diferite, ci faptul că erau atît de diferite. Complet opuse, de fapt. În cursa prezidențială din 2000, pe care Ion Iliescu a cîștigat-o literalmente plimbîndu-se, după o finală cu Vadim Tudor, îmi amintesc bine, româno-americanii îi aleseseră pe Mugur Isărescu și pe Theodor Stoloajan să dispute turul II. Cu Isărescu avînd un mare avans de voturi. Am avut atunci, în 2000, sentimentul clar că românii din America știu mult mai bine ce îi trebuie României decît românii din România. Acum știm sigur că o finală Isărescu – Stolojan în 2000 ar fi fost cu mult mai benefică țării decît finala Iliescu - Vadim. De dincolo de ocean, românii știu mai bine ce trebuie țării lor de aici. Și știu exact pentru că îi desparte un ocean de Gâdea și Badea, de România TV, de Govor și Oprișan, de Mazăre și de Dragnea. Și acum, după 14 ani, opțiunile românilor din America sînt la fel de diferite față de opțiunile românilor din România. După voința celor din America, turul al II-lea al acestor prezidențiale s-ar fi desfășurat între Klaus Iohannis și Monica Macovei. Sigur că voturile româno-americanilor nu contează prea mult pentru că sînt puține. Acum două săptămîni, în primul tur, au votat doar 6248 de alegători, care au exprimat 6217 voturi valabile. Iohannis a obținut 3473 dintre ele (55,8%) și Monica Macovei 1416 (adică 23,5%). Pe locul 3 a venit V.V.Ponta. Marele cîștigător al primului tur din România, a obținut în America 559 de voturi, adică 8,9%. Cum ziceam, V.V.Ponta nu ar fi ajuns în turul II, după româno-americani. Cei mai liberi dintre români își afirmă clar opțiunile. Doar că nu se aude vocea lor pentru că, vai!, sînt atît de puțini. Cei mai puțini dintre români sînt și cei mai liberi. Nefericită clipă în istoria țării...
Nota redacţiei: ”La cererea autorului, forumul de comentarii al acestei rubrici va rămîne închis. Cititorii care vor să-i transimită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la online@evz.ro. Vă mulțumim.”