Deși făceau parte din blocuri politice inamice, președintele american Nixon și Nicolae Ceaușescu au dezvoltat de-a lungul timpului relații strânse de colaborare. Nu e nicio exagerare. Prima vizită a lui Nixon în România s-a petrecut în 1967, când Nixon a planificat un turneu în Europa de Est pentru a se pregăti cum se cuvine în eventualitatea că va fi ales președinte.
Polonezii au refuzat să-i dea viză de intrare, în schimb la București a fost întâmpinat cu dovezi extraordinare de prietenie. Nicolae Ceaușescu nu numai că l-a primit ca pe un șef de stat, dar s-a întreținut cu el amical mai bine de trei ore chiar în sediul Comitetului Central.
Ceaușescu vedea în Nixon un viitor președinte SUA favorabil României, iar pentru Nixon, România era un mesager extrem de util în vederea unei reconcilieri cu Mao N-am să vorbesc acum despre rolul important jucat de România în spectaculoasa vizită a președintelui Nixon în China, vizită care a lăsat lumea întreagă și mai ales pe liderii sovietici cu gura căscată.
Am să mă refer acum la o întâmplare petrecută pe 4 decembrie 1973, în timpul întâlnirii pe care Nixon și Ceaușescu au avut-o la Casa Albă.
În cadrul discuțiilor, notează Iulian Toader (colaborator al prestigiosului Wilson Center) Ceaușescu a cerut la un moment dat ca interpreții să nu ma ia notițe (probabil pentru ca „spionii” pe care rușii îi aveau în Romnia să nu poată raporta o nouă trădare).
Evident, toată lumea s-a oprit. În Nota de Convorbire redactată de partea română nu există nicio referire la ceea ce a spus în continuare Ceaușescu. Americanii, însă, au reconstituit din amintiri ce a ținut să-i transmită liderul comunist de la București lui Richard Nixon. Iată ce scrie Iulian Toader, care a consultat aceste notițe: „Ceaușescu a arătat că România încă se confruntă cu dificultăți din partea Uniunii Sovietice. Mai exact, a menționat o întâlnire care a avut loc la Praga, cu cinci luni în urmă, când Uniunea Sovietică a exercitat o presiune considerabilă asupra țărilor comuniste din Europa de Est pentru a forța ritmul integrării. Președintele (american n.r.) l-a întrebat dacă a simțit că sovieticii nu au abandonat doctrina Brejnev (a suveranității limitate a țărilor fin Pactul de la Varșovia n.r.).
La aceasta, Ceaușescu a răspuns că evident nu au renunțat la ea, după cum arată presiunea lor pentru o mai mare integrare și că Bulgaria este deja tratată de parcă ar fi a șaptesprezecea republică a URSS. Președintele a întrebat atunci despre chinezi, dacă și ei au o doctrină asemănătoare cu cea a lui Brejnev. Ceaușescu a răspuns că nu au, cel puțin deocamdată. Președintele (american n.r.) a menționat că în trecut au existat semne ale unui asftel de aventurism chinez, în țări precum Indonezia și Thailanda, Ceaușescu a continuat, spunând că, desigur, nimeni nu știe cum se vor schimba lucrurile. Ce este sigur este că se vor schimba.
De asemenea, americanii și-au amintit că Nixon a folosit ocazia ca să-l liniștească pe omologul său român, afirmând că SUA nu vor fi de acord cu nicio acțiune a unei mari puteri dacă această acțiune ar periclita interesele altor țări, cum este România.
” Asigurarea lui Nixon nu era o vorbă în vând, Americanii mai avertizaseră o dată Uniuunea Sovietică în vara anului 1968, când după înăbușirea Primăverii de la Praga, sovieticii analizau posibilitatea de a interveni și în România.
Sigur, discuția despre care am amintit aici este doar un moment din istoria relațiilor extrem de cordiale dintre Nixon și Ceaușesci. Nu am adus-o astăzi în discuție din nostalgie pentru „epoca de aur”, deși, recunosc, mi-ar plăcea ca printre politicienii care astăzi conduc biata Românie să se găsească măcar unul suficient de bărbat să se opună planurilor de integrare forțată ale noii „Uniuni Sovietice”.