Ce surprize ne face vremea în acest weekend

METEO, VREMEA, NORI, MUNTE, LAC BICAZ

Sâmbătă, 2 mai, instabilitatea atmosferică se menține ridicată în cea mai mare parte a țării. Vor fi înnorări temporar accentuate și averse ce vor avea caracter torențial, informează meteorologii.

În intervale scurte de timp se înregistrează cantități de apă ce depășesc 15 l/mp și la izolat 25-30 l/mp. Temperaturile maxime în ziua de sâmbătă vor fi între 17-25 de grade, iar minime de 5-13 grade.

Duminică, respectiv 3 mai, vremea nu va fi foarte diferită de restul acestei perioade. Vor apărea de astfel descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în sudul Olteniei. Temperaturile aerului se vor situa în jurul celor normale, cu maxime de 15-23 de grade, mai ușor ridicate însă în Oltenia. Temperaturile minime se vor situa între 4 și 12 grade.

Pentru perioada 6 – 13 mai 2019, meteorologii spun că temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui deficit local în jumătatea nordică a teritoriului.