Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat, sâmbătă, că obiectivul guvernării liberale este acela de a adopta proiectul de buget pe anul viitor până la data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea guvernului, între Crăciun şi Anul Nou. El a vorbit, în acest context, și despre majorarea pensiilor.
„Pregătim rectificarea bugetară, de asemenea pregătim proiectul de buget pentru anul viitor. Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea guvernului, între Crăciun şi Anul Nou”, a dat asigurări Orban într-o conferinţă de presă susţinută după învestirea în funcţie a primarului municipiului Slobozia, din judeţul Ialomiţa, Dragoş Soare.
„Va ţine cont de realitatea economică din România şi va urmări, în primul rând, să asigure investiţii în dezvoltarea României, investiţii în dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice, de sănătate publică, şcolare, de comunicaţii. (...) Pe de altă parte, vom prevedea toate resursele financiare necesare pentru a putea asigura plata pensiilor, plata salariilor. Va trebui să gândim foarte bine asigurarea părţii de cofinanţare care să ne permită absorbţia fondurilor europene, pentru că, odată cu creşterea ratei de absorbţie de fonduri europene şi creşterea cantităţii de bani care intră în economia românească din fonduri europene, noi trebuie să asigurăm o cofinanţare suplimentară şi acest lucru trebuie, în mod evident, să-l asigurăm din resursele bugetare aflate la dispoziţie”, a spus Ludovic Orban.
Premierul a punctat că la baza construcţiei noului Buget de Stat nu vor fi luate în calcul noi taxe şi impozite. „La baza construcţiei bugetare, am anunţat că nu vom introduce nicio taxă suplimentară şi nu vom creşte taxele şi impozitele. Vă spun cu fiecare ocazie, ca să nu mai lanseze PSD fake news-uri zi de zi legate de acest subiect”, a mai afirmat Orban.
Întrebat care este procentul avut în vedere pentru majorarea pensiilor anul viitor, premierul a precizat: „Majorarea pensiilor se va face pe baza realităţii economice”.
„Obiectivul nostru este să creştem în continuare pensiile, să le creştem în funcţie de creşterea economică, de dezvoltarea economică. Oricine spune că poate să crească pensiile fără bani suplimentari este un mare mincinos. Pensiile sunt alimentate din contribuţia pe care o plătesc cei activi, populaţia activă. Pentru ca să crească pensiile, e nevoie de creşterea numărului de angajaţi, e nevoie de creşterea salariului mediu, în felul ăsta, crescând încasările la fondul de pensii, pot să crească şi pensiile, e simplu. (...) Deci, în proiectul de buget vom arăta foarte clar care e creşterea pensiilor. (...) Am avut o formulă de creştere care a fost făcută praf din populismul demagogic al PSD, era o formulă de creştere raţională, logică, care se baza pe menţinerea puterii de cumpărare prin indexarea cu 100% rata inflaţiei (...) şi creşterea pensiei în funcţie de creşterea economică cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. Ăsta a fost mecanismul, care era un mecanism care funcţiona, asigura o creştere dreaptă. PSD a venit, a făcut praf totul, a generat nişte speranţe fără niciun fel de acoperire către părinţii şi bunicii noştri. Ce le transmit bunicilor şi părinţilor noştri este că noi vom creşte cu adevărat pensiile, că în spatele oricărei creşteri a pensiilor va exista o realitate economică şi sustenabilitate pentru plata pensiilor”, a mai declarat Ludovic Orban.