Republica Moldova. O decizie a Curții de Apel Chișinău încinge spiritele la Chișinău. Hotărârea îi dă mână liberă politicianului fugar Gheorghe Cavcaliuc să-și utilizeze conturile bancare, în timp ce Guvernul a aplicat restricții financiare în privința sa.
Guvernul i-a blocat fondurile, iar justiția i-a dat acces la bani
Gheorghe Cavcaliuc s-a adresat în instanță la începutul anului, după ce Victoriabank i-a blocat conturile și a refuzat să le deservească. Prima instanță i-a respins cererea de aplicare a măsurilor de asigurare, soluție care a fost contestată de politician.
Pe 23 iulie curent, Curtea de Apel Chișinău a anulat încheierea primei instanțe. Mai exact, banca nu are voie „să închidă conturile bancare ale reclamantului”. Totodată, urmează să permită „deservirea și efectuarea operațiunilor la aceste conturi bancare, până la examinarea cauzei în fond”.
„Măsura de asigurare are un caracter provizoriu, impunând anumite limitări pârâtului în exercitarea drepturilor sale. Este reglementată în scopul evitării producerii unor pagube iremediabile drepturilor reclamantului. Aplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii constituie o modalitate efectivă de conservare a situaţiei existente între părţile în litigiu până la pronunţarea actului judecătoresc definitiv”, a explicat completul.
Hotărârea Curții de Apel a fost pronunțată în data de 23 iulie, iar peste o săptămână Guvernul a blocat toate fondurile lui Cavcaliuc, ca urmare a sancțiunilor internaționale.
Politicienii fugari și acoliții lor, fără acces la fonduri
Pe lângă Cavcaliuc, refugiat în Marea Britanie, în lista neagră a Guvernului apar alți doi fugari cunoscuți. Este vorba despre liderul blocului Victorie, Ilan Șor, care se află la Moscova și fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, care s-ar ascunde în Ciprul de Nord.
Printre persoanele care rămân fără bani se numără și cele din anturajul politicienilor fugari. Este vorba despre deputata Marina Tauber, Arina Corșicova, candidata lui Ilan Șor la funcția de primar al municipiului Bălți, Dumitru Chitoroagă, administratorul posturilor tv TV6 și Orhei TV, care aparțineau oligarhului. În listă se regăsesc alți doi acoliți ai săi – Maria Albot și Victor Petrov. Ultimul s-ar face responsabil de acțiuni de destabilizare în regiunea găgăuză.
Doi ruși, în lista neagră a Guvernului de la Chișinău
În listă se regăsesc și doi ruși. Este vorba despre Igor Chaika, un om de afaceri rus, care ar sponsoriza proiectele FSB-ului rusesc. Vor fi blocate orice tranzacții care îl au în spate pe Dmitri Miliutin, un șef de la FSB, care ar fi responsabil de operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova.