Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, este unul dintre candidații pentru postul de președinte al ANCOM. De dragul viitoarei lui cariere, soția și-a dat astăzi demisia dintr-o funcție de conducere în cadrul aceleiași instituții. La mijloc ar fi vorba despre etică.
Valeriu Zgonea a anunțat demisia soției sale luni, 8 mai, după audierea în comisiile parlamentare pentru candidatura la funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Ea era secretar general în cadrul aceleiași instituții de cinci ani, însă a decis să renunțe la cariera sa în favoarea soțului.
„Eu nu mai sunt în politică de 8 ani. (...) Eu am fost întrebat, m-am analizat, am avut o discuţie acasă şi mi-am asumat această responsabilitate. Cred că competenţele, aptitudinile mele - şi ştiţi foarte bine că şi în Parlament am colaborat cu toate partidele politice - îmi permit să pot să găsesc acele instrumente ca această instituţie să fie respectată şi să-şi facă treaba cu profesionalism.
Ea şi-a depus astăzi demisia din funcţia de secretar general, este o chestiune normală, etică şi nu va influenţa sub nicio formă bunul mers. Dumneavoastră mă ştiţi foarte bine, eu sunt un om care iau deciziile, am principiile mele, câteodată ele sunt judecate greşit sau nu, nu ştiu, dar ştiu să gestionez şi să manageriez o echipă de profesionişti ca cea de la ANCOM”, a spus Valeriu Zgoner, potrivit Agerpres.
Ce salariu va lua Valeriu Zgonea, dacă va ocupa funcția de președinte ANCOM
Luni, Valeriu Zgonea a trecut de comisiile pentru tehnologia informațiilor ale Camerei Deputaților și Senatului. Aviz favorabil pentru funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a primit și Mihai Eftimie, reprezentantul USR. Plenul Parlamentului va decide cine va ocupa această funcție.
Zgonea este susținut de foștii săi colegi, social-democrații, însă reprezentanții USR au lansat acuzații la adresa acestora.
„ANCOM, instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor în România şi care ar trebui să vegheze asupra unei pieţe de zeci de miliarde de lei, rămâne sub controlul PSD pentru încă şase ani, după ce PSD şi PNL s-au înţeles cum să-şi împartă conducerile ANRE şi ANCOM. La ANRE a fost instalat «omul lui Virgil Popescu», la ANCOM urmează Valeriu Zgonea, un pesedist cu ştate vechi. În goana lor ca să-şi împartă România ca pe o pradă, PSD şi PNL nici măcar nu respectă procedura prevăzută de lege pentru numirea preşedintelui ANCOM. Comisiile reunite de IT&C, care ar trebui să audieze candidaţii, au fost convocate cu încălcarea Regulamentului Parlamentului: convocarea s-a făcut duminică seara pentru luni, ora 15.00”, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.
Cel care va fi ales pentru a conduce ANCOM, va primi un salariu de circa 44.000 de lei (aproape 9.000 de euro), după cum reiese din declarațiile de avere ale fostului șef al ANCOM, Sorin Grindeanu, actual ministru al Transporturilor.