Ce nu ştiaţi despre Stadionul Giuleşti | VIDEO

Situat pe Calea Giulești nr. 18, are o capacitate de 19.100 locuri, nocturnă - 1.400 locuri, tribuna oficială dispune de 1.021 locuri, tribuna IA: 2.326 locuri, tribuna IB: 1.614 locuri, tribuna II: 5.452 locuri, peluza I (Sud): 4.500 locuri, peluza II (Nord): 4176 locuri. În spatele acestei înşiruiri „statistice” se află însă lucruri pe care, probabil, nu le ştiaţi.

Stadionul Giulești - Valentin Stănescu este stadionul oficial al clubului de fotbal Rapid București, cel care în cele trei sferturi de secol de existență a dăruit fotbalului românesc o însemnată porție de spectacol în teren.

Potrivit Agerpres, lucrările de construcție a arenei de lângă Podul Grant au început în anul 1936 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu și sub patronajul Asociației sportiv-culturale a C.F.R. și s-au desfășurat pe durata a peste doi ani. Stadionul a fost proiectat după modelul celebrei arene "Highbury" din Londra, a echipei Arsenal, dorindu-se a fi o copie, în variantă mai mică a "Potcoavei" londoneze, la fel ca aceasta, nefiind împrejmuit complet.

A participat Casa Regală

A fost inaugurat oficial la 10 iunie 1939, marcând și împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România. La inaugurare avea o capacitate de 12.160 locuri, iar ziarele vremii scriau că era "arena cea mai încăpătoare și cea mai elegantă din țară", chiar dacă nu avea gazon de iarbă (ci zgură) și instalație de nocturnă.

La evenimentul de inaugurare au participat regele Carol al II-lea (1930-1940), Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, prințul Paul al Greciei, membri ai guvernului, consilieri regali, înalți demnitari, numeroși delegați ai căilor ferate europene, fiind o premieră pentru România ca atâtea personalități și oficialități să fie prezente la inaugurarea unui stadion.

În cadrul ceremoniei, MS Regele Carol al II-lea primește binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, asistat de Principele Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia.

Sub tribune

La început arena avea 60 de loje pentru oficiali, situate sub tribune, însă spectatorii de la peluză erau nevoiți să vadă meciurile în picioare, astfel că la mijlocul anilor '80 a început construirea celei de-a doua peluze a stadionului, cea care poartă în prezent denumirea Peluza Nord. Inițial a fost ridicată doar pe un cadru metalic, iar "Potcoava" a fost închisă, lucrarea fiind definitivată aproximativ 10 ani mai târziu, atunci când arena și-a mărit capacitatea la 19.100 de locuri, toate pe scaune.

Din anul 2000 dispune și de instalație de nocturnă, iar din anul 2001 poartă denumirea "Valentin Stănescu" în memoria celui care a fost goalkeeper-ul Rapidului (pe atunci CFR București) și antrenorul care a adus primul titlu de campioană pentru Rapid.

În vara lui 2004, prin Hotărâre de Guvern, stadionul a trecut din administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în cea a Clubului Sportiv Rapid.