Ce mai fac primii teroriști ai țării. Omar Hayssam și Mohammad Munaf au cereri pe rolul Înaltei Curți

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cel dintâi terorist al României, Omar Hayssam, are termen pe 17 septembrie la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde se va dezbate contestația la executare formulată de sirian împotriva pedepsei de 23 de ani și 4 luni de închisoare, rezultată în urma contopirii mai multor condamnări: cea din dosarul răpirii jurnaliștilor, din dosarul „Manhattan”, „Foresta Nehoiu” și „Volvo Truck”. „Secundul” lui Hayssam, Mohammad Munaf, condamnat și el în dosarul răpirii, a făcut la rândul lui contestație la executare, și are termen la ICCJ pe data de 8 octombrie.

Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, în 2005.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 24 de ani și patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.

Omar Hayssam a mai fost condamnat de instanțele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. El a reușit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în țară în anul 2013.

Mohammad Munaf, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare alături de Omar Hayssam, pentru rolul avut în răpira jurnaliștilor români în Irak, a început executarea pedepsei în 2015, când a fost adus în România dintr-o ţară din Orientul Mijlociu.

Pe 28 martie 2005, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, din apropierea hotelului în care erau cazaţi. Jurnaliştii dar şi Mohammad Munaf au stat sechestraţi 55 de zile în Irak. Munaf a fost arestat de armata americană, după eliberarea jurnaliştilor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.