O întrebare a cărei actualitate o percepem acut în aceste zile. Mai ales noi, cei din "Banda celor 7", aşa cum a definit un acolit al lui Dan Voiculescu o mână de ziarişti care se încăpăţânează să scrie altfel decât în spiritul message-box-ului pesedist, distribuit cu generozitate de la Palatul Victoria.
Am văzut cum o parte din cei înfieraţi cu mânie proletară s-au declarat dezgustaţi şi surprinşi de lipsa de reacţie a ONG-urilor, a oamenilor pe care-i credeau apropiaţi în acţiune şi gândire. De altfel, cu excepţia lui Vladimir Tismăneanu, nici unul din cei care odinioară scriau în paginile "Evenimentului Zilei" nu a reacţionat. Într-un fel, îi înţeleg. Campania de terorizare a celor ce gândesc altfel decât o cer interesele familiei Voiculescu are efect. Mai curând îi face să fie fericiţi faptul că numele lor nu se regăseşte pe lista neagră a trustului Intact, decât sentimentul că au spus lucrurile aşa cum le gândesc. Decât să fie împroşcaţi cu zoaie seară de seară, preferă sterilitatea unei camere de studiu cu televizorul stins. Din păcate, de aici încep toate dictaturile! Şi nu mă refer neapărat la dictatura cu valenţe politice, slavă Domnului că suntem în Uniunea Europeană!, ci la modul în care ţi se spune ceea ce trebuie să gândeşti, unde să te exprimi şi cam cât ai voie să critici. Altfel, apar imediat Gardienii Varanului şi te transformi în jagardea, lepădătură, un porc care grohăie, un monstru cu faţă umană. Conduşi cu vigilenţă de un pastor adventist care doar o zi pe săptămână propovăduieşte învăţăturile Bibliei, în rest preferând rolul unui batalion de asalt al trustului Intact. Ce a devenit ultima redută a apărării, construită pentru inculpatul Dan Voiculescu, condamnat într-o primă instanţă la 5 ani de închisoare. Iar băsiştii sunt ceea ce urăşte mai mult pe lumea asta! Deci ce sunt băsiştii? Şi o să vă dau o versiune proprie, bazată pe experienţele mele directe. Sunt cei care la alegerile din 2009 nu au fost în clica din jurul lui Mircea Geoană, care nu luau bani de la Vanghelie şi nici nu apelau la reţeaua lui Cătălin Voicu. Băsiştii sunt cei care au spus şi au scris că modul în care Dan Voiculescu îşi dădea demisia din Parlament, candidând din nou, doar ca să mai câştige câteva luni, este imoral şi vag ilegal. Sunt cei care au spus că Marţea Neagră în care s-a construit o superimunitate pentru 500-600 de oameni sfidează un popor care n-a votat niciodată pentru legalizarea corupţiei în România dintr-un singur motiv: USL n-a spus un cuvinţel în toată campania electorală că vor face legi pentru protecţia familiei Voiculescu şi a tuturor acoliţilor. Tot băsiştii au susţinut că mecanismul de fraudare a votului folosit la referendumul pentru demiterea Preşedintelui batjocoreşte singura cucerire politică reală de după 1989: aceea că votul fiecărui român contează! Atunci am spus că nu eficacitatea maşinăriei pusă la punct de Dragnea & Co poate schimba un Preşedinte, indiferent cât de impopular devine acesta la un moment dat. La fel, am spus şi când s-a declanşat mecanismul de demitere a şefilor Secţiei I a DNA, când s-au făcut declaraţii de intimidare a Justiţiei de la cel mai înalt nivel al statului. De fiecare dată, am avut dreptate! Iar acest lucru i-a scos din minţi pe cei prinşi în mecanismul Justiţiei ce nu se mai lăsa intimidată şi subordonată. Urmările le vedeţi cu ochiul liber! Dar aş îndrăzni să le spun un singur lucru. Oricât ne-aţi jigni, calomnia, mânji cu lăturile a ceea ce numiţi jurnalism e degeaba… România nu se mai contorsionează după voinţa voastră! P.S. Nu m-am putut abţine să nu dau un citat din Pastorala de Paşti rostită de IPS Bartolomeu Anania în 2005, transmis de un cititor de FB: "Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin crestinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd. Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei." Fără nici o legătură cu Mihai Gâdea!