Regizorul Sergiu Nicolaescu deceda pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani și, conform propriei dorințe, a fost incinerat. O carieră prolifică, roluri antologice, filme mari și un sfârșit al vieții pe măsură: moartea regizorului a înregistrat un mare rating al televiziunilor.
Doctorii l-au tratat iniţial, încercând să îi amelioreze o afecţiune a colonului, dar pentru că pacientul nu a răspuns tratamentului au decis să îi facă un alt set de analize amănunţite.
Aşa au descoperit peritonita, boala din cauza căreia a ajuns pe masa de operaţie în a doua zi de Crăciun. Pe 3 ianuarie 2013 însă, inima regizorului refuza să mai bată şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Toată viaţa
Regizorul s-a născut la Targu Jiu, pe 13 aprilie 1930. A absolvit facultatea Politehnică Bucureşti, însă nu a lucrat niciodată ca inginer mecanic. Imediat după studenţie a inceput să lucreze în studioul cinematografic Alexandru Sahia. În 1967 finalizează primul său lung metraj. Este vorba despre "Dacii", o co-producţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie pe măsură şi cu o figuraţie grandioasă, atribute regăsite mai apoi în toate filmele sale istorice. Nicolaescu a îmbrăcat, pe rând şi chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor. A avut şansa unică pe atunci de a lucra cu actori memorabili, dar a atins celebritatea ce avea să îl însoţească toată viaţa cu "Mihai Viteazul", realizat în 1970. Pentru toţi românii, Sergiu Nicolaescu rămâne, totuşi, comisarul Moldovan.
Pe langa moştenirea cinematografică, Sergiu Nicolaescu a lăsat în urmă şi o avere impresionantă. Respectiv, un testament, prin care toată averea îi revenea soţiei lui, Dana (Dana Nicolaescu, cea de-a treia soţie a regizorului; l-a cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în urmă cu 17 ani, când era abia trecută de pragul majoratului şi de atunci i-a rămas alături; mai tânără cu 46 de ani decât el). Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, a contestat documentul în instanţă.
Dincolo de toate acestea, în urmă rămân povești și amintiri făcute nu pentru rating, ci petru memorie pur și simplu.
Una dintre cele mai frumoase persoane
Dintre poveştile şi amintirile remarcabile se evidenţiază una specială.
În 1990 revista People a desemnat-o drept una dintre cele mai frumoase persoane din lume: ea este cea care a fost aleasă de regizorul Sergiu Nicolaescu să joace rolul principal feminin în “Ultima noapte de dragoste”, ecranizare din 1979 a tulburătorului roman al lui Camil Petrescu – “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război".
Joanna Pacula- o actriţă de origine poloneză, care a fost preferată de Sergiu Nicolaescu pentru această peliculă, “în detrimentul” unor actriţe românce, cunoscute şi talentate. A descoperit-o într-o facultate din Polonia, şi era convins că ea este întruparea Elei (personajul principal feminin din film). Se pare că la acest rol au “concurat”, de fapt, două poloneze: una de o frumuseţe aparte, şi una de o frumuseţe ştearsă. Sergiu Nicolaescu a ales-o pe cea de-a doua…Care, îmbrăcată în costumele create de Doina Levintza, avea să demonstreze că alegerea regizorului nu fusese deloc neinspirată.
Ceva a fost
La vremea când a fost realizat filmul s-a zvonit că Sergiu s-a îndrăgostit de Joanna, prezicându-i că va face o mare carieră. “Nu se știe exact dacă a iubit-o pe acestă femeie, dar ceva a fost...“, spun unii dintre cei care l-au cunoscut pe regizor. Astăzi Joanna Pacula se numără printre vedetele de la Hollywood, şi preferă să nu comenteze perioada în care s-a filmat “Ultima noapte de dragoste”, respectiv filmul în sine.
Actriţa americană de origine poloneză s-a născut la 2 ianuarie 1957. A absolvit în 1979 Academia de Teatru din Varşovia şi a jucat pe scena Teatrului Dramatic Varşovia până în 1981, în spectacole shakespeariene. Pe marele ecran polonez a debutat în 1977. A avut o relaţie cu regizorul Roman Polanski la Paris, în 1981 a emigrat în Statele Unite, şi în 1983 a debutat în cinematografia americană cu rolul principal din filmul Gorky Park Mystery, regizat de Roman Polanski. A pozat pentru revista Vogue, iar în 1982 a jucat în serialul polonez Yokohama.
Filme şi seriale
Printre lung metrajele în care a jucat se numără Not Quite Paradise (1985), Death Before Dishonor (1987), Sweet Lies (1988), The Kiss (1988), Options (1989), Marked for Death (1990), Body Puzzle (1992), Eyes of the Beholder (1992), Private Lessons II (1993), Warlock: The Armageddon (1993), The Silence of the Hams (1994), Every Breath (1994), Last Gasp (1995), Heaven Before I Die (1997), In Praise of Older Women (1997), The Art of Murder (1999), Virus (1999), Warrior Angels (2002), Dinocroc (2004), El padrino (2004), Moscow Heat (2004), The Cutter (2005), When Nietzsche Wept (2007), Shannon's Rainbow (2009), Black Widow (2010). Este cunoscută şi pentru seriale TV ca Brutally Normal (2000), Night Visions (2002), Robbery Homicide Division (2002), Jake in Progress (2005), Monk (2008) ş.a.