CCR a respins cererea unui procuror care nu dorea împăcarea părților din procesele penale

Curtea Constituțională. Sursa foto: facebook

CCR a respins cererea unui procuror care a cerut desființarea prevederilor din Codul Penal care permit împăcarea părților din procesele penale. Judecătorii Curții Constituționale au dispus, în unanimitate, respingerea, ca neîntemeiată.

CCR a respins cererea unui procuror care nu dorea împăcarea părților din procesele penale

Procurorul a susținut în cererea sa că această împăcare conduce la înlăturarea răspunderii penale, afectectând grav interesele generale ale societății, deoarece infractorul „va continua să săvârșească astfel de fapte, întrucât nu mai există efectul preventiv al pedepsei”.

Dar judecătorii CCR au explicat, de asemenea, că singurul care poate aprecia ce fapte pot fi stinse prin împăcarea părților și ce fapte nu pot avea un astfel de regim juridic este doar legiuitorul. 

Mai mult, în întâmpinare, procurorul susține că „dispozițiile legale pe care le-a atacat încalcă principiile constituționale privind statul de drept, viața intimă, familială și privată, dreptul de proprietate privată și rolul Ministerului Public.

CCR a respins cererea unui procuror care nu dorea împăcarea părților din procesele penale. Sursa foto: CCR

Cum explică procurorul efectul împăcării

Procuror invocă lipsa unor limitări „juste și rezonabile” ale efectului împăcării, anume acela de înlăturare a răspunderii penale. Acesta mai apreciază că „instituția împăcării, în mod nelimitat, aplicată în materia infracțiunilor contra patrimoniului încurajează infractorii să persevereze în comiterea unor astfel de infracțiuni, aceștia nemaiavând niciun motiv de a se îndepărta de acest stil de viață”.

De asemenea, procuroru consideră că „instituirea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, bazată pe așa-zisa negociere dintre infractor și victimă, care nu de puține ori presupune o constrângere morală implicită, în cazul unor infracțiuni grave, cu impact în societate, fără a avea o limitare în raport cu elementele obiective care trebuie avute în vedere într-o astfel de situație, este de natură să afecteze grav interesele generale ale societății”.

CCR a respins în unanimitate cererea ca fiind neîntemeiată

CCR, cu unanimitate de voturi, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate ridicată de procuror, arătând că dispozițiile articolelor din Codul penal criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Mai trebuie menționat că potrivit Codului penal, „împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței”.

Legea prevede că pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca numai cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege, scrie jurnalul.ro.