Marți, 30 ianuarie, are loc votul din Parlamentul catalan nou ales al noului președinte și șef al administrației locale a Cataluniei.
Alegerile de la sfârșitul anului trecut au adus, din nou, în prim plan o majoritate de voturi anti-separatiste, ca vot popular, dar legea spaniolă a cetățeniei duble – permisă doar unor țări din America latină – a interzis multe voturi ale rezidenților europeni, pe care se bazează economia regiunii. Pe de altă parte, majoritatea la nivelul deputaților aleși revine unei alianțe între formațiunea lui Puidgemont Împreună pentru Catalunia (JxC), Stânga republicană din Catalunia (ERC) și secesioniștii din Candidatura unității populare (CUP). Cele trei formațiuni au un singur candidat prezidențial, pe Puidgemont, președintele separatist urmărit penal și fugit în Belgia.
Aspectele juridice sunt cele care au constituit miezul în bătălia ultimelor săptămâni, în timp ce multe probleme le ridică și refuzul lui Carles Puidgemont de a veni în țară pentru a se confrunta justiția spaniolă. Madridul a retras funcționarea mandatului european, pentru a evita o confruntare juridică la extrădare cu justiția belgiană, acolo unde partidul separatist flandru poate influența soluția.
Apoi, același mandat nu a fost reactivat atunci când Puidgemont a călătorit în Danemarca pentru că acesta provoca eventuala arestare care să-i dea motive obiective pentru alegerea sa în lipsă, marți, la Barcelona.
Revenirea în Spania înseamnă arestarea sa, deci nealegerea sa pe baza legii, de această dată, care respinge alegerea unui inculpat penal pentru fapte grave. Pe aceeași linie, Curtea Constituțională spaniolă a respins explicit numirea unui candidat care e prezent prin teleconferință sau e reprezentat prin procură de către un alt parlamentar, prezența sa fizică fiind obligatorie.
În caz contrar, rămâne în vigoare articolul 155 al Constituției spaniole, în vigoare, pe baza căruia Madridul a preluat administrarea Cataluniei până la alegerea unui nou președinte regional care să preia mandatul. Mai mult, Curtea Constituțională a avertizat Parlamentul Catalan pentru responsabilitatea pe care o are, inclusiv individual- penală, în cazul nerespectării acestei hotărâri.
Puidgemont nu ia în considerare revenirea în Spania, preferând să rămână liber și acuzând UE de nerespectarea drepturilor cetățenilor catalani, în același timp cetățeni europeni. Evident că răspunsul Comisiei Europene este foarte exact, pentru că organizarea administrativă internă a statelor membre e apanajul exclusiv al statelor, nu al UE.
În plus, eventualul separatism situează Catalunia în afara UE, deci obligă la reluarea completă a procedurilor de aderare, inclusiv votul din Consiliul European, acolo unde Spania și toate celelalte țări au drept de veto pe asemenea chestiuni, ce reclama unanimitatea și consensul.
Madridul joacă inflexibilitatea, firește, fără drept de apel în materie de realegere a lui Puidgemont, care e urmărit penal pentru declararea ilegală a independenței Cataluniei, după organizarea unui pseudo-referendum ilegal și forțarea separatismului. Mai mult, orice altă figură publică ar prelua conducerea regiunii, gestul de a mai face recurs la un referendum sau a acționa ca și cum regiunea ar fi separată de Spania sau independentă duce la situația similară lui Puidgemont.
Până una-alta, administrația spaniolă încearcă se evite și să prevină realizartea unor aspecte și condiții juridice ce implică temeiuri de preluare a funcției de către Puidgemont, în timp ce singura forță reală de aplicare a legii de pe teren e controlată de Madrid.
Acesta a fost punctul relevant al disputei, prezența - în cazul de față absența – unei forțe care să impună/să aplice Declarația de independență, apoi susținerea publică explicită a acestei situații. În ambele cazuri, formulele de reacție ale populației și instituțiilor au fost ambigue și nuanțate, ba chiar și majoritatea nou formată are abordări distincte la nivel tactic, o parte vorbind de secesiune cu orice preț și la orice cost, cealaltă negocierea cu Madridul pentru obținerea unui divorț amiabil și legal, fiind acuzată ilegalitatea din pronunțarea Declarației de independență de către Puidgemont.
Relevant este că Madridul deține controlul absolut asupra regiunii și aplică direct legea, fără nici un blocaj sau manifestație de protest a cetățenilor, fără elemente de nesupunere civică, care ar putea complica situația actuală.